Lungmetraje, documentare, precum şi zece dintre cele mai de succes scurtmetraje româneşti vor fi proiectate, în perioada 6-11 octombrie, în Ungaria, la ‘Săptămâna Filmului Românesc la Budapesta’. Sub genericul ‘Film scurt pe termen lung’, la Cinematograful Urania din capitala Ungariei, atenţia se va îndrepta spre scurtmetrajele româneşti care au reuşit să se impună în întreaga lume. Astfel, pe 6 octombrie, va fi proiectat scurtmetrajul lui Marian Crişan, ‘Magatron’, premiat cu Palme d’Or la Cannes 2008. La cinematograful maghiar vor mai fi proiectate încă trei lungmetraje: ‘Elevator’ de George Dorobanţu, ‘Legiunea străină’ de Mircea Daneliuc şi ‘Întâlniri încrucişate’ de Anca Damian. Evenimentul de la Budapesta, dedicat filmului românesc, este organizat de Institutul Cultural Român din Budapesta, în parteneriat cu Ministerul maghiar al Educaţiei şi Culturii şi cu Cinematograful Urania.
Spune-ti parerea