Musicalul “The Rocky Horror Show”, în regia lui Alexander
Hausvater, se va juca în premieră pentru Europa de Est, joi seară, în Kristal Glam Club, din Bucureşti,
informează organizatorii.
Show-ul, creat de Richard O’Brian, s-a jucat pentru prima dată în 1975, pe o scenă din Londra,
ajungând apoi pe Broadway şi pe marile scene din vestul Europei, din Australia, Africa sau Asia.
“The Rocky Horror Show”, considerat musical-ul cu cel mai mare succes internaţional din
toate timpurile, reprezintă o parodie a filmelor SF şi horror, pigmentată cu ironii şi scene de
senzualitate, puse în evidenţă de împletirea muzicii cu dansul şi cu jocul actoricesc.
Musicalul britanic a inspirat, în 1975, comedia muzicală “The Rocky Horror Picture Show”,
avându-i ca protagonişti pe Susan Sarandon, Tim Curry, Barry Bostwick şi Meat Loaf.
Spectacolul aduce în prim plan povestea lui Janet Weiss şi Brad Majors, doi tineri logodnici
cărora, plecaţi în voiaj, li se strică maşina, fiind, astfel, nevoiţi să caute ajutor la castelul
transsexualului dr. Frank’N Furter, un excentric pasionat de experimente ştiinţifice ciudate. Tinerii se
confruntă, în acea lume, cu experienţe terifiante şi imprevizibile.
În România, spectacolul se va juca săptămânal, în clubul Kristal din Bucureşti, având în
distribuţie 11 actori români, printre care Victor Bucur, Sânziana Tarta, Filip Ristovski, Dana Rotaru,
Silvia Lăuneanu, Matei Chioariu, Tică Alexe, Mirela Boureanu, Marius Stănescu.
Conform organizatorilor, la premiera din Bucureşti va fi aşteptat şi realizatorul musical-ului,
Richiad O’Brian.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea