Conducerea Centrului de Diagnostic Pozitron din Oradea a lansat
miercuri un program de 200 de investigaţii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului, în
condiţiile în care o consultaţie costă 1.100 de euro, cu speranţa că promisiunile primite din partea
Ministerului Sănătăţii privind finanţarea lor se vor concretiza cât mai curând, transmite corespondentul
ROMPRES.
Balint Tombor, directorul general şi dr. Oreste Straciuc, directorul medical al Centrului, au
precizat, într-o conferinţă de presă, că investigaţiile gratuite vor fi distribuite pentru principalele centre
oncologice din ţară, precum şi spitalele cu secţii oncologice. Persoanele supuse investigaţiei vor fi
trimise de medicul curant, în funcţie de starea sănătăţii, de starea financiară etc.
Conducerea Centrului, conştientă de efortul financiar implicat din partea pacienţilor, speră ca
până la epuizarea celor 200 de consultaţii gratuite, Ministerul Sănătăţii să aloce, încă din acest an,
fonduri pentru aceste consultaţii.
În prezent, preţul consultaţiei PET-CT de la Oradea este de 1.100 de euro, cel mai mic tarif din
ţară şi din Europa, spune directorul Tombor.
Centrul de Diagnostic PET-CT din Oradea a fost inaugurat marţi, 20 mai, în prezenţa
ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a promis sprijinul pentru susţinerea finanţării din partea
CNAS.
Primele investigaţii au fost efectuate marţi, 26 mai, în cazul a cinci persoane, al căror
diagnostic s-a dovedit pozitiv. A fost “Ziua Porţilor deschise pentru presă”, jurnaliştii vând
posibilitatea să filmeze sau fotografieze investigaţiile.
În cursul după-amiezii de miercuri, peste 100 de medici specialişti în oncologie şi imagistică
din toată ţara vor fi prezenţi, de la ora 14,00, la inaugurarea festivă a Centrului.
Discursurile de deschidere vor fi susţinute de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Ervin
Szekely, rectorul Universităţii din Oradea, prof. dr. Cornel Antal, preşedintele Societăţii de Medicină
Nucleară din România, prof. dr. Ioan Codorean şi preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer, Cezar
Irimia. Secretarul de Stat Ervin Szekely va anunţa în premieră, la inaugurare, programul de
subvenţionare a investigaţiilor PET/CT pentru cancer. De asemenea, el va lansa programul de pregătire a
peste 300 de medici din România în tehnologia de depistare imagistică precoce a cancerului.
Centrul de Diagnostic PET/CT din Oradea este deschizător de drum în România, după cel de
la Bucureşti, ca o instituţie care asigură condiţii tehnice şi medicale de cel mai înalt nivel pentru
efectuarea analizelor de diagnosticare a cancerului.
În condiţiile în care în România, anual, ar fi nevoie de aproximativ 60.000 de examene
PET/CT, până acum nu exista posibilitatea efectuării acestor investigaţii, care în multe cazuri pot fi
salvatoare. Bolnavii aveau acces la PET/CT doar în clinici din străinătate. Investigaţia PET/CT este o
metodă unică de diagnosticare a tumorilor maligne, de recunoaştere timpurie a tumorilor canceroase,
într-un stadiu în care există încă mari posibilităţi de vindecare.
Metoda oferă posibilitatea identificării exacte a locului, tipului şi dimensiunii tumorii maligne,
alegerii celui mai eficient tratament, precum şi urmăririi efectului tratamentelor, recunoaşterii în faza
incipientă a eventualelor metastaze, respectiv confirmării suprimării tumorilor în urma tratamentului.
Examinarea durează doar 25-30 de minute, fără nici un fel de pericole sau efecte secundare, şi poate
salva, respectiv prelungi semnificativ, viaţa pacientului.
Secretul diagnosticului exact se află în moleculele conţinând izotopi radioactivi, aşa numitele
molecule radiofarmacon, care se introduc în organismul bolnavului înainte de examen. Ulterior, cu
ajutorul camerei PET se urmăreşte drumul şi dispersia acestora în organism, astfel observându-se
tumorile canceroase şi alte modificări maligne. Metoda de diagnostic PET-CT se poate aplica şi în
cazul bolilor cardio-vasculare, ischemice, pentru a determina viabilitatea muşchiului cardiac şi
oportunitatea intervenţiilor by-pass, precum şi în cazul patologiei neurologice, pentru a vizualiza
scoarţa cerebrală, cu aplicaţii în epilepsie (se indică zonele de hiper-excitabilitate cerebrală), sau boli
degenerative, demenţe senile, ex. Boala Alzheimer.
Centrul de diagnostic al cancerului din Oradea poate efectua analize PET/CT chiar şi pentru
5.000 de pacienţi anual. Sediul Centrului de Diagnostic PET/CT din Oradea este Bd. Gen. Magheru nr.
1. Oradea, telefon: 0259-409-090; 0259-409-091, www.petct.ro.
Sursa:ROMPRES
O opinie pentru "Bihor: Investigaţii gratuite pentru descoperirea cancerului"
buna ziua .
as dori sa stiu cum pot beneficia si eu de o investigatie gtaruita pentru depistare cancerului
multumesc
0726386214
Spune-ti parerea