În România, în fiecare an sunt diagnosticate cu diabet peste
50.000 de persoane, iar 5% dintre români au diabet zaharat confirmat.
În urma Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate s-a constatat că procentul celor
afectaţi de diabet este mult mai mare şi a crescut de la 3,5% la 8%, a spus Maria Graur de la Facultatea
de Medicină din Iaşi.
Aceasta a subliniat că diagnosticul de diabet zaharat este pus atunci când glucoza din sânge
(zaharurile) creşte peste valorile normale. În mod normal, acesta ar trebui să fie sub 100 dimineaţa,
înainte de masă, iar după masă ar trebui să fie în jur de 140. Oricum, diabetul zaharat, odată apărut,
durează toată viaţa şi necesită schimbarea stilului de viaţă şi monitorizarea periodică a valorilor
glicemiei.
Speranţa de viaţă a unui bolnav de diabet este cu 5-10 mai mică decât a populaţiei generale,
datorită complicaţiilor severe ce apar atunci când glucoza din sânge nu este ţinută sub control.
Diabetul zaharat de tip doi, cunoscut ca forma de diabet a adultului, apare datorită
imposibilităţii insulinei, hormonul care reglează glucoza din sânge, de a acţiona la nivelul celulelor. O
dată cu avansarea în vârstă riscul de apariţie a diabetului zaharat de tip doi creşte, dar el poate să apară
la orice vârstă. Sedentarismul, obezitatea, supraalimentaţia, stresul, adăugate moştenirii genetice sunt
principalii factori de risc pentru apariţia diabetului.
Un procent de 90% dintre persoanele diagnosticate cu diabet zaharat de tip doi sunt obeze, a
subliniat prof. dr. Maria Graur.
Diabetul zaharat de tip doi este o boală “parşivă”, ce iniţial nu determină manifestări care să te
conducă la doctor, dar afectează inima, rinichii, ochii, nervii şi vasele de sânge. Atunci când apar
semnele de boală toate aceste organe sunt deja în suferinţă.
Sete excesivă, oboseala, creşterea apetitului, scăderea vederii, infecţiile frecvente şi disfuncţia
erectilă pot fi semne că boala s-a instalat.
Pacienţii cu diabet zaharat de tip doi îşi pot regla glicemia prin modificarea dietei şi a stilului
de viaţă, în proporţie de 50% dintre ei, prin medicamente antidiabetice în proporţie de 40% sau prin
administrare de insulină injectabilă – 10%.
Atunci când prin dietă nu se poate realiza controlul glicemiei, medicul va recomanda
antibioticele orale.
Pe 6 iunie, la San Francisco, au fost comunicate rezultatele celui mai mare studiu de diabet
(advance) care a înrolat 11.140 de bolnavi de diabet din 20 de ţări a căror evoluţie a fost urmărită timp
de cinci ani.
Studiul a fost iniţiat, condus, monitorizat, analizat şi prezentat de către “George Institute for
International Health” din Australia independent de orice companie farmaceutică.
Studiul a fost prezentat marţi într-o conferinţă de presă şi în România. Studiul a avut răsunet în
întreaga lume medicală datorită rezultatelor excelente prezentate, controlul intensiv al glicemiei prin
administrarea glicazidului, un antidiabetic oral prezent şi pe piaţa românească ca produs original al
companiei Servier Pharma, acesta reducând semnificativ riscul de afectare renală la pacienţii cu diabet
de tip doi.
Prof. dr. Nicolae Hâncu, prezent la lansarea studiului, a spus că este foarte important pentru că
a cuprins un număr foarte mare de pacienţi.
În acelaşi timp, studiul a arătat şi că, potrivit specialiştilor diabetologi şi chiar pacienţii care se
găsesc sub îngrijirea lor, au nevoie urgentă de îndrumare pentru obţinerea controlului glicemic pentru
care se pledează. Este foarte important pentru că şi OMS a atras atenţia asupra acestei boli care tinde
să se extindă, astfel că potrivit datelor furnizate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
numărul persoanelor afectate de diabet, până în 2025, va creşte până la 380 de milioane reprezentând
7,1% din populaţia adultă a planetei.
Cel mai mare număr de pacienţi diabetici se întâlnesc în regiunea Pacificului de Vest şi în
Europa, unde sunt peste 53 de milioane de diabetici.
Cifrele prezentate de Federaţia Internaţională de Diabet arată că în 2007 India şi China s-au
situat pe primele două poziţii în ceea ce priveşte ţările cu cel mai mare număr de cazuri de diabet.
Studiul prezentat la San Francisco a relevat că după o perioadă de urmărire de circa cinci ani
un control intensiv al valorii glicemiei nu conduce la o creştere a riscului de deces, ceea ce este un
lucru foarte important.
Rezultatul studiului prezentat în cadrul congresului din America a demonstrat o reducere
semnificativă, statistică, a riscului de apariţie a evenimentelor macro şi micro vasculare de 10%, acesta
fiind datorit în principal reducerii cu 14% a evenimentelor microvasculare. De asemenea, reducerea
riscului relativ pentru macroalbuminurie cu 30% şi pentru microalbuminurie cu 9%. Important este şi
faptul că studiul a evidenţiat că făcând tratament cu diaprel retard se reduc valorile hemoglobinei
glicozirate sub 6,5%. Pentru atingerea acestui obiectiv la nevoie se pot administra şi alte antidiabetice
- insulină, biacuanide, acarboză şi altele.
De asemenea, studiul nu a demonstrat o creştere a riscului de deces în urma controlului
glicemic intensiv, nici creşterea în greutate a pacienţilor ceea ce la alte tipuri de medicamente s-a
constatat.
Obiectivul studiului a fost acela de a se face un control intensiv al glicemiei, asupra
complicaţiilor vasculare la pacientul diabetic.
Prof. dr. Nicolae Hâncu a subliniat că în perioada de căldură persoanele care suferă de diabet
trebuie să fie foarte atente pentru că sunt variaţii de tensiune arterială şi asta poate face rău persoanelor
care suferă de diabet.
Sursa:ROMPRES
O opinie pentru "Anual sunt diagnosticate 50.000 de persoane cu diabet zaharat în România"
De ce pentru bonlavii de diabet insulinodependenti, farmaciile elibereaza un singur ac pentru un stilou injector (PEN) preumplut,
desi pe cutia in care sunt ambalate scrie clar ca la fiecare folosire se ataseaza un ac nou, la fel si in prospectul insulinei. Deasemeni se cunoaste faptul ca datorita grosimii foarte mici (0,25-0,3 mm)acestea se pot infunda si deteriora foarte usor.
Intreb acest lucru deoarece nu stiu cui sa ma adresez, intrucat nu mai pot suporta sa ma intep de 10-15 ori cu acelasi ac.
Am citit pe forumuri ale suferinzilor de diabet insulinodependent si numai in Romania se intampla asa ceva.
In celelalte tari se elibereaza ace pentru fiecare administrare de insulina. Cine face aceasta economie pe pielea suferinzilor de diabet, farmaciile sau ministerul sanatatii.
Spune-ti parerea