Pelicula “Ştefan Luchian”, regizată în 1981 de Nicolae Mărgineanu, va fi prezentată, la 8 şi 9 martie, la Montreal, în cadrul proiectului “Weekend-urile filmului românesc”, derulat de la începutul lunii februarie.
Filmul, care vorbeşte despre viaţa pictorului Ştefan Luchian, va putea fi văzut la Cinema du Parc.
Proiectul “Weekend-urile filmului românesc” a fost lansat în Canada de asociaţia “Rocade”, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din România, care organizează, în fiecare lună, la Cinema du Parc, două proiecţii cu câte un film de referinţă din cinematografia românească. Este rezultatul unor evenimente majore desfăşurate anul trecut, cum ar fi “EUROfEST” – Festivalul de Film al Europei de Est (25 mai – 2 iunie) şi Festivalul de Film Românesc la Montreal şi Quebec (2-8 noiembrie), acesta din urmă realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni şi aflat sub patronajul preşedintelui României.
“Weekend-urile filmului românesc” este un program-pilot dedicat filmului românesc de cinematecă. Proiectul are ca obiectiv menţinerea legăturii permanente între valorile româneşti şi membrii comunităţii, dar şi susţinerea interesului public al presei şi publicului din Montreal pentru cinematografia noastră, dat fiind contextul creat de acordarea Premiului Palme d’Or pentru filmul lui Cristian Mungiu “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Este vorba de promovarea cinematografiei româneşti în mediul francofon din Canada, în mod evident mai apropiat şi mai deschis faţă de valorile europene, precum filmele româneşti.
În debutul acestui program (2 şi 3 februarie) a fost difuzat filmul “Balanţa”, în regia lui Lucian Pintilie, urmat în martie de filmul artistic “Ştefan Luchian”.
De notat că în perioada 2-8 mai va avea loc, la Montreal, ediţia a doua a Festivalului de Film al Europei de Est “EUROfEST”.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea