Sub genericul “Oferind o bucurie, primeşti un surâs”, în liceele din localităţile urbane din judeţul Teleorman se va desfăşura, în perioada 7-18 aprilie, o campanie de colectare de jucării şi jocuri pentru copii, transmite corespondentul ROMPRES.
Această campanie este organizată de Asociaţia Euro Teleorman şi Consiliul Judeţean al Elevilor, liceenii putând dona jucăriile pe care le mai au în locuri special amenajate în unităţile lor de învăţământ.
De asemenea, un punct de colectare a jucăriilor va fi amplasat şi în sediul din Alexandria al Consiliului Judeţean Teleorman.
După cum a declarat duminică Laura Candidatu, coordonator de proiecte la Asociaţia Euro Teleorman, jucăriile strânse astfel vor fi dăruite, în zilele de 22 şi 23 aprilie, unor grădiniţe din zone rurale, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea