Asociaţia Victimelor Mineriadelor (AVM) a comemorat, vineri, victimele tragicelor evenimente ce au marcat Capitala în urmă cu 18 ani, dezvelind cu acest prilej o cruce din marmură în Piaţa Universităţii, declarată de către protestatarii de atunci “zonă liberă de neocomunism”.
Preşedintele AVM, Viorel Ene, spune că acest monument trebuie să fie un loc de aducere aminte pentru bucureşteni.
“Ne amintim astfel de tragicele evenimente din iunie 1990″, a subliniat, în context, Viorel Ene.
Preşedintele AVM a menţionat că, potrivit documentelor oficiale, cu prilejul mineriadei din 1990 au fost înregistraţi 746 răniţi, peste 1000 de persoane au fost arestate ilegal de către mineri conduşi, potrivit acestuia, de “cei de la doi şi un sfert”, şi şase morţi, din care patru prin împuşcare.
“Neoficial avem date că sunt peste 160 de persoane care au decedat în urma loviturilor de bâtă în acea zi sau în zilele următoare. Ei au fost îngropaţi ca “neidentificaţi” la cimitirele din Domneşti şi Străuleşti”, a precizat Ene, care a adăugat că Asociaţia a reuşit deblocarea dosarului “morţilor de la Străuleşti”. El a subliniat însă că unul dintre cele mai grave lucruri legate de mineriada din 1990 se referă la faptul că după 18 ani, Justiţia nu a găsit încă vinovaţii pentru ceea ce s-a întâmplat cu sutele de bucureşteni arestaţi, bătuţi, răniţi şi chiar morţi pe 13-15 iunie.
Ene spune că asociaţia a făcut plângere comună penală încă din 1997, dar că procurorul militar Dan Voinea a dat, în 1998, decizie de neîncepere a urmăririi penale în cazul mineriadei. Ulterior, dosarul a fost repus pe rol, deşi preşedintele AVM susţine în continuare că gen. Voinea tergiversează cazul “extinzând aşa-zisele audieri de martori, în condiţiile în care probele sunt foarte clare împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman şi a celor care au organizat mineriada, dar şi a celor care au executat-o în frunte cu Miron Cosma”.
De altfel, numele lui Ion Iliescu a fost invocat insistent de cei câteva zeci de manifestanţi, membri ai AVM. Astfel, protestarii – îmbrăcaţi în tricouri albe inscripţionate pe faţă cu “În amintirea victimelor din 13-15 iunie 1990″ şi pe spate cu “Iliescu arestat” – au scandat vreme de minute bune sloganuri mai vechi, precum “Iliescu condamnat, pentru sângele vărsat”, dar şi mai recente, derivate însă tot din cele vechi, “Iliescu condamnat, ca să nu mai dea lovituri de stat”. O parte din membrii AVM purtau tricouri inscripţionate pe spate “Iliescu=Oprescu=mineri”.
La un moment dat, manifestanţii au adus o plasmă pe care au rulat fragmente cu luările de cuvânt ale fostului şef al statului care condamna, în urmă cu 18 ani, mişcarea din Piaţa Universităţii şi, în special, cele petrecute pe 13 iunie, evenimente apreciate la acea vreme de Iliescu drept “încercare de lovitură de stat de tip legionar”.
Manifestarea a continuat cu intonarea binecunoscutelor cântece ale Pieţii Universităţii, culminând cu “Imnul golanilor”.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea