Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Păsările, derutate de încălzirea globală
Stire din Diverse publicata in 25 Mar 2008.

Berzele au sosit în România cu aproape două săptămâni mai devreme, a declarat preşedintele Asociaţiei de protecţie a păsărilor “Rara Avis” din Sfântu Gheorghe, Kelemen Laszlo, transmite corespondentul ROMPRES.
Kelemen Laszlo a adăugat că încălzirea globală a dereglat bioritmul păsărilor care au sosit în ţară mai devreme decât în alţi ani.
Prima barză a venit în judeţul Covasna pe 9 martie a.c, iar ornitologii se aşteptau ca stolurile să o urmeze spre sfârşitul lunii martie, aşa cum au făcut ani la rând, însă, spre surprinderea lor, acestea şi-au schimbat obiceiul.
Kelemen Laszlo a mai spus că surpriza cea mai mare a venit din partea unor păsări care se întorceau din migraţie abia în aprilie, dar au fost văzute deja prin crânguri.
Acesta a pus fenomenul pe seama încălzirii globale care a dat peste cap atât bioritmul păsărilor, cât şi al animalelor.
Membrii Asociaţiei “Rara Avis” aşteaptă cu nerăbdare revenirea în ţară a unei berze căreia i-au implantat în urmă cu doi ani un cioc artificial în locul celui natural, rupt de la jumătate în condiţii neelucidate.
Operaţia a fost făcută în premieră mondială de stomatologul Kusztura Janos şi medicul veterinar Kondor Attila din Sfântu Gheorghe, care au realizat o proteză din crom şi nichel, pe care au învelit-o cu material stomatologic.
Aceasta ar urma să sosească în gospodăria unei familii din localitatea Ozun, care a îngrijit-o până în toamna anului trecut, când ea a luat drumul ţărilor calde împreună cu suratele ei, într-un moment în care toţi o credeau domesticită şi incapabilă să mai migreze.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « O televiziune specializată pe vânătoare şi pescuit – autorizată
Stirea urmatoare: Campania “Opriţi masacrul copacilor !” »
px

Stiri Asemanatoare

» Studiu – păsările se comportă precum suporterii înfocaţi de fotbal
» Ameninţările încălzirii globale, reflectate de Ziua Mondială a Sănătăţii

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox