Candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu, a fost, la alegerile prezidenţiale de duminică, preferatul ilfovenilor.
Potrivit datelor statistice centralizate din 193 de secţii de votare, Traian Băsescu a obţinut 34,18% din voturile valabil exprimate, candidatul Alianţei PSD+PC, Mircea Geoană – 27,60%, iar candidatul PNL, Crin Antonescu – 25,39%.
Peste 88% din totalul ilfovenilor s-au declarat pentru reducerea numărului de parlamentari şi 78,86% au optat pentru un parlament unicameral.
Pe raza judeţului Ilfov au fost amenajate, pentru alegerile prezidenţiale, 244 de secţii de votare, din care 42 de secţii speciale.
Numărul total al alegătorilor prevăzuţi în copiile de pe listele electorale permanente a fost de 198.329.
Sursa: Rompres
Spune-ti parerea