“Poliţistul anului” la categoria Ordine şi siguranţă publică în
România a fost desemnat un poliţist arădean, care a salvat de la moarte patru copii, transmite
corespondentul ROMPRES.
Cu ocazia celei de-a III-a ediţii a Galei Premiilor Poliţiei Române, prilejuită de sărbătorirea a
186 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, agentul şef Horia Stoica de la Postul de Poliţie din
comuna Secusigiu, judeţul Arad, a primit titlul de “poliţistul anului”, pentru salvarea de la moarte,
dintr-un incendiu, a patru copii, a informat joi, printr-un comunicat, Inspectoratul de Poliţie al
Judeţului Arad.
Potrivit sursei citate, în data de 3 octombrie 2007, poliţistul arădean Horia Stoica a salvat patru
fraţi, cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani, dintr-un incendiu care a cuprins casa în care aceştia locuiau.
De menţionat că agentul şef de poliţie Horia Stoica a primit titlul de “poliţist al anului” şi din
partea IPJ Arad.
La aceeaşi Gală, la care au participat toţi inspectorii şefi din ţară, au fost acordate cinci trofee
pe domenii specifice de poliţie, precum şi un premiu special care i-a revenit unui poliţist ce şi-a
desfăşurat activitatea sub acoperire în condiţii deosebit de periculoase.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea