Un britanic din cinci apreciază că monogamia nu este de dorit, iar o treime dintre britanici consideră că aceasta este anormală, relevă un sondaj pe tema sexualităţii realizat în Marea Britanie. De asemenea, 64% dintre britanicii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani sunt de părere că monogamia este ceva normal, în timp ce 73% dintre cei cu vârste de peste 65 de ani împărtăşesc această opinie. Studiul mai indică faptul că 18% dintre britanicii intervievaţi au recunoscut că şi-au înşelat partenera actuală (partenerul actual), iar în cazul a 56% dintre respondenţi a fost implicată o prietenă apropiată (un prieten apropiat) a(l) cuplului. Dintre cei intervievaţi, 17% au recunoscut că au avut relaţii sexuale la locul de muncă, iar 18% au declarat că ar fi dispuşi să aibă o relaţie sexuală cu cineva pentru bani dacă suma ar fi suficientă, în timp ce 13% ar analiza o astfel de propunere.
Spune-ti parerea