Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că, după Ford, alte două firme de prim rang din lume, din industria auto, se pregătesc să vină în România, fără a nominaliza însă care sunt acestea, transmite corespondentul ROMPRES.
Şeful AVAS a precizat că nu poate dezvălui care sunt cele două firme. “Probabil până în această vară vor veni să se prezinte în România şi să-şi spună intenţia”, a adăugat Teodor Atanasiu.
Preşedintele AVAS a declarat, într-o conferinţă de presă, că “venirea companiei Ford la Craiova a însemnat venirea foarte multor investitori din domeniul industriei auto în România”. Teodor Atanasiu a afirmat că e “o goană” după spaţii de producţie sau după terenuri care să aibă acces la utilităţi şi care să fie amplasate în localităţi în care există o forţă de muncă cu calificare corespunzătoare.
“Cred că dezvoltarea industriei auto în România va cunoaşte un ritm foarte accelerat în următoarea perioadă de timp”, a spus şeful AVAS.
Teodor Atanasiu a declarat că “se pare că nu ne vom opri la firma Ford ca mare producător de automobile care va produce în România. Sunt şi alte două firme puternice, de prim rang, din lume care se pregătesc să vină”, a subliniat şeful AVAS.
Atanasiu a mai spus că e “un mare succes” pentru România să devină unul din cei mai mari producători de autoturisme din estul Europei, fiindcă este o industrie cu valoare adăugată mare, o industrie care antrenează foarte multă forţă de muncă calificată şi bine plătită.
“Şi din acest punct de vedere, românii se vor bucura să treacă de la epoca lohn-ului la epoca unei industrii cu valoare adăugată mare, în care calificarea trebuie să fie superioară şi plata pe măsură”, a conchis preşedintele AVAS.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea