Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în luna octombrie 2008 cu 10,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi s-au cifrat la 24.474 unităţi, comparativ cu 27.371 unităţi în octombrie 2007, conform Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile. În primele 10 luni ale anului în curs au fost înmatriculate pe piaţa românească 252.924 autoturisme noi, în scădere cu 2,4 % comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Statisticile ACEA vizează pieţele auto din 28 de state europene – 25 din UE (fără Cipru şi Malta) şi trei state EFTA – Islanda, Norvegia şi Elveţia. În primele 10 luni ale anului în curs, pe aceste pieţe au fost înmatriculate în total 12,852 milioane autoturisme, în scădere cu 5,4% faţă de perioada similară din 2007. Numărul înmatriculărilor de autoturisme Dacia pe aceste pieţe a fost de 17.357 unităţi, în octombrie 2008, în creştere cu 15,5% comparativ cu perioada similară din 2007, când au fost înmatriculate 15.028 unităţi. Cota de piaţă pentru marca Dacia a crescut de la 1,1% la 1,5%.
Spune-ti parerea