Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Alba: Primele sesizări depuse la Biroul Electoral de Circumscripţie
Stire din Alegeri 2008 publicata in 15 Nov 2008.

Primele reclamaţii din actuala campanie electorală privind distrugerea unor afişe electorale de pe raza judeţului Alba au fost depuse vineri la Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) nr. 1, care a decis să sesizeze Poliţia în vederea efectuării cercetărilor, transmite corespondentul AGERPRES.

Filiala Alba a Partidului Naţional Liberal a reclamat că în localitatea Ighiel, comuna Ighiu, au fost rupte afişele electorale ale candidaţilor liberali şi au fost sustrase, totodată, câteva bannere. O situaţie asemănătoare a fost reclamată de către viceprimarul oraşului Zlatna, liberalul Daniel Negrea.

Membrii BEC Alba au decis să sesizeze Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, respectiv Postul de Poliţie Ighiu şi Poliţia Oraşului Zlatna, pentru a constata dacă se confirmă cele sesizate şi, în caz afirmativ, să identifice persoanele responsabile de săvârşirea faptelor invocate şi sancţionarea contravenţională a acestora.

Până în prezent, potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, de la începutul campaniei electorale au fost semnalate patru incidente, care au fost soluţionate sau se află în curs de soluţionare. Trei persoane au fost sancţionate contravenţional pentru acoperirea prin orice mod a afişelor de propagandă electorală, iar în alte trei cazuri, poliţia efectuează verificări în ceea ce priveşte distrugerea de afişe electorale.

La începutul săptămânii, candidaţii social-democraţi din Alba au anunţat că vor oferi recompense celor care prezintă dovezi cu cei care le distrug materialele de propagandă electorală- afişe, bannere sau mash-uri. Un alt candidat, interpretul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu (PNL), susţinea, la începutul săptămânii, că i-au fost distruse în jur de 10.000 de afişe, un banner şi un mash. Însă primele reclamaţii au fost depuse la Biroul Electoral doar în cursul zilei de vineri, 14 noiembrie.

Un număr de 47 de candidaţi, printre care şi trei independenţi, s-au înscris în Alba în competiţia electorală pentru a obţine unul din cele şapte mandate de parlamentar, din care cinci de deputat şi două de senator, aferente acestui judeţ. Au fost depuse liste complete de către PD-L, PNL, Alianţa PSD PC, UDMR, PNG-CD şi PRM. Două partide au câte un singur candidat. Mai candidează şi trei independenţi la Camera Deputaţilor.

Numărul total de persoane cu drept de vot pentru alegerile din 30 noiembrie este de 322.142. În judeţul Alba vor fi organizate 427 de secţii de votare.

Agerpres

px
px

Etichete: , , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 10,6% în octombrie
Stirea urmatoare: Prahova: Theodor Stolojan a prezentat programul anti-criză al PD-L »
px

Stiri Asemanatoare

» Alba:Recompensă pentru mărturii privind distrugerea afişelor electorale
» Prahova: Preşedinţi de secţii, acuzaţi de abuz în funcţie
» Alba: SMS-uri electorale
» Începe votul în SUA şi Canada
» Braşov: Corlăţean a votat pentru un guvern puternic şi competent
» Galaţi: Ambulanţa a intervenit la două secţii de votare
» Gorj: Centenarii gorjeni şi-au exercitat dreptul la vot
» Vrancea: Modele de buletine de vot, găsite într-o maşină
» CV Tudor: Parlamentul n-o să reziste până la Paşte
» Adriean Videanu a votat pentru o clasă politică nouă

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox