Banca Centrală a Ungariei a decis luni reducerea ratei dobânzii, cea mai ridicată din Europa, de la 11 la 10,5 la sută, deoarece finanţarea externă a stabilizat economia maghiară, iar inflaţia a încetinit. Rata inflaţiei a s căzut la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, iar o posibilă recesiune va atenua presiunea asupra preţurilor, membrii comitetului de politică monetară fiind astfel motivaţi să reducă rata dobânzii de referinţă. Decizia Băncii Centrale a Ungariei vine după ce Banca Centrală Europeană a decis săptămâna trecută să reducă dobânda de referinţă în zona euro cu 0,75 de puncte până la 2,50 la sută, cea mai mare reducere de dobândă adoptată de BCE în istoria sa.
Spune-ti parerea