China se pregăteşte să sărbătorească tradiţionalul Anul Nou Chinezesc, cu oameni care vizitează târgurile deschise în temple şi aprinzând focuri de artificii în ajunul Anului Boului, în timp ce premierul Wen Jiabao se deplasează în locul unde s-a produs devastatorul cutremur de la sfârşitul anului trecut. Potrivit cotidianului China Daily, Wen se va depla în provincia Sichuan şi va petrece ajunul Anului Nou alături de supravieţuitorii catastrofei, în localitatea Wenchuan, una dintre cele mai afectate zone ale cutremurului din 12 mai în care şi-au pierdut viaţa aproape 70.000 de persoane iar alte 18.000 au fost date dispărute. Premierul a câştigat simpatia în rândul populaţiei chineze pentru eforturile depuse în timpul cutremurului, el ajungând în provincie la numai câteva ore după ce aceasta a fost răvăşită de cutremurul cu magnitudinea de 7,9 grade.
Spune-ti parerea