Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a declarat marţi că statele din Europa şi din întreaga lume trebuie să-şi regândească reglementările financiare, inclusiv funcţionarea fondurilor de risc şi a fondurilor închise de investiţii, odată cu subvenţiile acordate pentru depăşirea crizei creditelor. Răspunsul pozitiv al pieţei din întreaga lume a arătat că statele din Uniunea Europeană au luat decizia cor ectă adoptând duminică, la Paris, măsuri coordonate pentru salvarea băncilor, în valoare de 2.200 miliarde de euro (3.023 miliarde de dolari), a afirmat oficialul european. Pentru a garanta mai bine economiile cetăţenilor, Comisia Europeană va majora de la 20.000 la cel puţin 50.000 de euro, plafonul minim de garantare a depozitelor bancare ale persoanelor fizice, în cazul falimentului unei bănci. Probabil că până la sfârşitul lui 2009 plafonul ar putea ajunge la 100.000 de euro.
Spune-ti parerea