România riscă să îşi piardă credibilitatea în faţa Comisiei Europene mai degrabă decât fondurile alocate, dacă nu-şi va îmbunătăţi procedurile de plată, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş. Comisia Europeană a solicitat ameliorarea unor proceduri de plată şi a funcţiilor direcţiei de control şi antifraudă din Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Aceasta ar fi trebuit însă să se autosesizeze, nu să aştepte auditul CE în această privinţă, a precizat Cioloş. Oficialii MADR se vor întâlni vineri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor pentru a discuta anumite elemente de procedură din planul de acţiuni solicitat de CE, iar săptămâna viitoare urmează să demareze auditul pe procedurile modificate.
Spune-ti parerea