Tribunalul din Milano a suspendat un proces de corupţie împotriva şefului guvernului italian, Silvio Berlusconi, din cauza unei noi legi care îi acordă acestuia imunitate, cerând însă Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra validităţii textului. Magistraţii celei de-a 10-a Camere corecţionale a tribunalului din Milano nu au avut altă alegere decât să suspende procedura în justiţie împotriva şefului guvernului, după ce o lege votată în luna iulie de majoritatea de dreapta acorda imunitate celor mai înalţi patru demnitari ai statului. În acelaşi timp, tribunalul a decis să continue procedurile împotriva celuilalt inculpat în dosar, britanicul David Mills, fostul avocat al lui Berlusconi.
Spune-ti parerea