Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află în Grecia sau doresc să se deplaseze în această ţară să evite, în zilele acestea, punctul de frontieră Prohamonas, la graniţa cu Bulgaria, şi circulaţia în zonele Tempi şi Serres. Atenţionarea vine ca urmare a manifestărilor de protest din Grecia pe care agricultorii din nordul ţării şi Thessalia le organizează în această perioadă, punctul de frontiera Prohamonas şi unele autostrăzi din zonă fiind blocate începând cu ora prânzului şi continuând până târziu în noapte. MAE reiterează recomandarea ca, înainte de efectuarea unei călătorii în străinătate, cetăţenii români să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în ţările care urmează a fi vizitate, legislaţia ţărilor de destinaţie şi asupra coordonatelor de contact ale misiunilor diplomatice româneşti.
Spune-ti parerea