Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Obama critică planul de redesfăşurare militară a preşedintelui Bush
Stire din Externe publicata in 10 Sep 2008.

Candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, a apreciat marţi drept insuficiente întăririle anunţate de preşedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), George W. Bush, pentru Afganistan în ianuarie 2009 şi prea modestă retragerea prevăzută din Irak în următoarele luni. Potrivit textului declaraţiei făcute la Dayton (Ohio), Barack Obama a apreciat drept insuficiente întăririle pentru Afganistan şi i-a acuzat pe preşedin tele Bush şi pe candidatul republican la Casa Albă John, McCain, că nu înţeleg că frontul central al războiului împotriva terorismului nu este Irakul şi nu a fost niciodată, ci frontul central se află în Afganistan şi Pakistan. Preşedintele Bush a anunţat marţi o reducere de 8.000 de militari a efectivelor americane în Irak în următoarele luni şi trimiterea a aproximativ 4.500 de soldaţi în Afganistan până în ianuarie. Aproximativ 145.000 de soldaţi americani, reprezentând 15 brigăzi, sunt desfăşuraţi în Irak, la cinci ani şi jumătate de la declanşarea războiului.

Rompres

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Autotren răsturnat pe DN 65, în Argeş
Stirea urmatoare: Large Hadron Collider a fost pus în funcţiune »
px

Stiri Asemanatoare

» Obama a venit cu ipod-ul la regina
» Alba: ‘Obama’, colac de ciocolată
» Obama nu va interveni în alegerile israeliene
» Obama a abrogat o reglementare împotriva avorturilor
» Obama a sosit la Lincoln Memorial aclamat de mii de persoane
» Obama îi cheamă pe americani la unitate în mesajul său de Crăciun
» Obama va depune jurământul pe Biblia lui Abraham Lincoln
» Eckstein, alături de Obama, Mozart şi Madonna
» Obama va lua o decizie în cazul scutului american doar după consultările cu Moscova
» Fiicele lui Obama au primit un câine fără păr

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox