Greva neautorizată convocată de un grup de piloţi şi asistenţi de zbor de la compania aeriană italiană Alitalia a determinat anularea a zeci de zboruri pe aeroportul Fiumicino, din Roma, şi Linate, din Milano. La ora locală 12,00 (11,00 GMT), fuseseră anulate 25 de zboruri pe aeroportul Fiumicino, din care 16 aterizări. Printre cursele anulate se numără zboruri naţionale şi internaţionale, precum cele venind de la Teheran, Atena, Tel Aviv, Madrid şi New York, iar alte 20 de zboruri înregistrau întârzieri de până la două ore. Pe aeroportul Linate, din Milano, fuseseră anulate, la ora locală 12,00, 37 de zboruri. Greva, neprogramată, a început luni, la ora locală 18,00 (17,00 GMT). Aceşti angajaţi au recurs la grevă ca formă de protest faţă de noul contract colectiv pe care l-au prezentat viitorii cumpărători ai Alitalia, dar sindicatele autonome ANPAV, AVIA, UP, SDL şi ANPAC, care s-au opus semnării noilor contracte, nu sprijină această acţiune de protest.
Spune-ti parerea