Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Aproape 50 la sută dintre români se pronunţă pentru vot uninominal
Stire din Politica publicata in 23 Nov 2008.

Într-o proporţie de 47,8 la sută, românii sunt împotriva revenirii la votul pe liste de partid şi sunt în favoarea păstrării sistemului de vot din 30 noiembrie, în timp ce 24 la sută s-au declarat de acord cu această idee, iar 28,2 la sută sunt indiferenţi faţă de modul în care vor fi aleşi parlamentarii, relevă rezultatele unui sondaj de opinie realizat de BCS. Sondajul arată că majoritatea românilor se pronunţă pentru introducerea unui Parlament unicameral. Totodată, 48 la sută dintre cei intervievaţi s-au pronunţat împotriva ideii ca preşedintele ţării să fie şi şeful Guvernului (republică prezidenţială). 29,2 la sută au răspuns că sunt de acord ca şeful statului să conducă şi Executivul, iar 21,8 la sută au susţinut că le este indiferent. Sondajul a fost realizat în perioada 17-21 noiembrie, volumul eşantionului fiind de 1.156 persoane, în vârstă de peste 18 ani din 77 oraşe şi 38 judeţe. Sondajul realizat de BCS a fost comandat de Fundaţia Societatea Civilă.

Rompres

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Electrica: 24 de localităţi au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor
Stirea urmatoare: Stolojan promite reducerea taxelor, garantarea creditelor şi majorarea pensiilor »
px

Stiri Asemanatoare

» MAE: Votul în străinătate începe la Auckland, Noua Zeelandă
» Teleorman: Secţiile de votare, controlate de funcţionarii Prefecturii
» Jumătate dintre români trăiesc de azi pe mâine
» Românii economisesc mai mult
» Actor român, în plin scandal sexual
» Regina Angliei are strămoşi români!
» O treime dintre români simte efectele crizei
» Peste 70% din imigranţii români din Madrid ar dori să revină în ţară
» Mii de marinari români, fără locuri de muncă în 2009
» Cinci europarlamentari români noi la Parlamentul European

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox