Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, proiectul de
lege pentru modificarea şi completarea Legii privind statutul personalului didactic şi proiectul
legislativ de modificare şi completare a Legii învăţământului.
Termenul de adoptare al celor două propuneri legislative a fost 18 iunie 2008 şi, fiind depăşit,
ambele proiecte pleacă la Senat cu propunere de adoptare.
Propunerea privind modificarea şi completarea Legii privind statutul personalului didactic
stabileşte că din cadrul structurilor de conducere colective ale Universităţilor nu pot face parte rude
până la gradul IV.
“Structurile şi funcţiile de conducere din instituţia de învăţământ superior sunt alese prin vot
secret pe o perioadă de patru ani conform Cartei Universitare şi în condiţiile legii. Cadrele didactice
din aceste structuri şi funcţii trebuie să fie titulare în instituţia de învăţământ superior respectivă. Orice
discriminare privind alegerea în structurile şi în funcţiile de conducere colective şi de execuţie este
interzisă cu excepţia cadrelor didactice rude până la gradul IV”, se arată în legea menţionată.
De menţionat că proiectul legislativ avea raport de respingere din partea Comisiei de
învăţământ.
Cel de-al doilea proiect are prevederi legate de elaborarea planurilor de învăţământ în
universităţi.
“În instituţiile de învăţământ superior planurile de învăţământ se elaborează de facultăţi sau
departamente în concordanţă cu standardele de calitate, se analizează în cadrul comisiilor acestora şi
se aprobă de senatele universitare. Modificarea planurilor de învăţământ de poate face în timpul unui
ciclu de studiu înaintea începerii anului academic”, prevede legea respectivă.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea