Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, a declarat marţi,
în conferinţa de bilanţ pe 2007, că îşi reproşează deschiderea prea mare avută anul trecut faţă de presă,
care i-ar fi atribuit în repetate rânduri unele greşeli în mod nemeritat.
”Îmi reproşez foarte mult faptul că am apărut deseori încercând să susţin idei pe care eu le-am
considerat adevărate în acel moment şi poate că ecoul pe care l-am avut nu a fost cel mai bun. Am
participat la emisiuni de televiziune unde poate nu era locul meu, ducându-mă cu sinceritatea omului
care ştie că apără adevărul şi s-a întâmplat ca uneori să îmi dau seama că practic nu de adevăr se
discută acolo”, a declarat Cioroianu.
Ministrul nu s-a referit la gafa pe care chiar el a recunoscut-o, privind deportarea infractorilor
în Egipt, însă a dat unele exemple de neadevăruri vehiculate de presă la adresa sa, menţionând
articolul privind încălcarea protocolului, atunci când i s-a adresat ministrului sârb de externe cu
formula ”Vuk, prietene”, sau articolul publicat chiar marţi, în care i se reproşează că a părăsit sala în
timp ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy vorbea, luni, în conferinţa de presă susţinută la Palatul
Cotroceni.
”Mă deranjează să văd astfel de lucruri nejudecate spuse despre tine, te revolţi ca orice om şi
cred că am greşit încercând de fiecare dată să dau astfel de replici. Poate că mai sunt oameni care îşi
închipuie că eu am stat de vorbă cu Condoleezza Rice doar 60 de secunde. Pentru cei care preferă să
considere asta, eu spun, haideţi să mergem mai departe, avem de lucru”, a spus Cioroianu
Ministrul de externe a explicat că în diplomaţie oficialii nu se adresează între ei pe numele de
familie şi că a părăsit sala în momentul discursului lui Sarkozy tocmai din cauza unui detaliu de
protocol, el fiind inclus şi în delegaţia de primire a preşedintelui francez la întâlnirea cu premierul
Călin Popescu-Tăriceanu, ulterioară celei de la Cotroceni.
El a ţinut să remarce ”apetitul pentru senzaţional al presei” din România, în detrimentul
analizării profesioniste a politicii externe, arătând că la MAE s-au primit mai multe întrebări despre
prezenţa Carlei Bruni la Summit-ul NATO din aprilie sau la ce etaj al hotelului va locui George Bush,
decât despre agenda acestei reuniuni.
Presa i-a atribuit lui Cioroianu, de la preluarea mandatului său, mai multe gafe, cum ar fi
afirmaţia privind accelerarea negocierilor cu Republica Moldova privind semnarea tratatului de bază,
faptul că în cadrul oportunităţilor de imagine de la întâlnirea cu Condoleezza Rice a fost emoţionat şi
doar a aprobat afirmaţiile secretarului de stat american sau încălcarea protocolului în faţa regelui
Spaniei Juan Carlos.
Cioroianu şi-a recunoscut greşeala numai pentru declaraţia de natură fascistă privind
necesitatea deportării infractorilor în deşert sub forma unor batalioane disciplinare, afirmaţie pentru
care i s-a cerut demisia de către mai multe partide şi ONG-uri.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea