Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Deputaţii nu au fost de acord cu eliminarea privilegiilor demnitarilor
Stire din Politica publicata in 26 Feb 2008.

Deputaţii au respins, marţi, în şedinţa de plen, propunerea
legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea
şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial.
Actul normativ a primit 135 de voturi pentru, 101 voturi împotrivă şi zece abţineri, pentru
adoptare fiind necesare 166 de voturi favorabile pentru ca o lege organică să treacă.
Iniţiatorul proiectului, senatorul Marius Marinescu, a afirmat de la tribuna şedinţei de plen că
trebuie adoptată această lege pentru a fi eliminate privilegiile demnitarilor.
“Trebuie ca şi membrii Executivului şi alte categorii de demnitari să urmeze exemplul nostru,
al parlamentarilor. Să nu mai cadă în păcat. Să nu mai facă parte din consilii de administraţie. Acum,
membrii Guvernului şi alte categorii de demnitari pot fi în incompatibilitate sau în conflict de interese
când fac parte din consiliile de administraţie sau comisii de privatizare”, a spus Marius Marinescu.
El a precizat că “nu poţi fi şi jucător şi arbitru”.
“Nu te poţi controla pe tine însuţi. Mai sunt câteva luni şi ne încheiem mandatul. Haideţi să
punem capăt privilegiilor demnitarilor şi imaginea Parlamentului se va îmbunătăţi!”, a afirmat Marius
Marinescu.
Deputatul conservator Dragoş Dumitriu a precizat că membrii Comisiei juridice au apreciat că
această lege completează legislaţia care fereşte demnitarii şi secretarii de stat, directorii de ministere,
de a cădea în păcat şi a adăugat că PC consideră că este o lege extrem de utilă.
După vot, Dragoş Dumitriu a spus că PC, PSD şi PRM au votat în favoarea proiectului
legislativ.
“Grupurile parlamentare care au preferat ca demnitarii să îşi păstreze locurile călduţe în
consiliile de administraţie şi în cele de privatizare să suporte lipsa de cuvânt faţă de electorat”, a
afirmat Dragoş Dumitriu.
Camera Deputaţilor este for legislativ decizional în acest caz.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « De peste un deceniu îşi caută copiii
Stirea urmatoare: Proiectul Academiei de Tenis “Ilie Năstase” susţinut în Senat »
px

Stiri Asemanatoare

» În România nu există tradiţie democratică
» Criză politică în Kuweit
» Nouă grupare politică anti-UE în Cehia
» Radovan Karadzici a fost arestat
» Elena Băsescu nu mai candidează
» ALEGERI FĂRĂ ION ILIESCU
» Ministerul Transporturilor a solicitat 600 milioane de euro la rectificarea bugetară
» Năstase: Grupul de la Cluj nu a făcut bine că a demisionat
» Dâncu, Rus şi Puşcaş au demisionat din funcţiile deţinute în PSD
» Piedone: PD-L a votat cu PSD la sectorul 4, în interesul cetăţenilor

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox