Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu i-a felicitat miercuri pe miniştrii Dezvoltării, Laszlo Borbely, Mediului, Attila Korodi, şi pe cel al Muncii, Paul Păcuraru, pentru modul în care au pregătit proiectele care vor fi derulate din fondurile europene.
Tăriceanu a subliniat însă că există diferenţe considerabile în pregătirea altor ministere pentru absorbţia acestor fonduri. “Există o diferenţă mare între stadiul în care se află diferiţi responsabili pe programele operaţionale sectoriale şi regionale. Există premianţi şi cei care au reuşit mai puţin bine”, a declarat Tăriceanu, în şedinţa Executivului.
Premierul le-a prezentat, miercuri, membrilor Guvernului concluziile reuniunii Comitetului Naţional de Coordonare pentru gestionarea instrumentelor structurale şi a precizat că o echipă comună formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ai instituţiilor abilitate responsabile cu administrarea instrumentelor structurale va face o evaluare privind modificările legislative şi de proceduri necesare pentru accelerarea procesului de accesare a fondurilor comunitare.
Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut miniştrilor să acorde sprijin secretarilor de stat şi celor care lucrează pe fonduri europene în aşa fel încât să fie accelerat ritmul de demarare a proiectelor.
“În ministerele pe care le conduceţi daţi-le puteri secretarilor de stat şi celor care lucrează pe fonduri europene în aşa fel încât să accelerăm ritmul de începere a proiectelor”, a solicitat premierul, adăugând că anul acesta doreşte atingerea unei “sume cât mai mari de fonduri utilizate din bani europeni”.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea