Ministrul Transporturilor Ludovic Orban a participat marţi, alături de oficialităţile locale, la inaugurarea lucrărilor de construcţie a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, transmite corespondentul ROMPRES.
Aeroportul va avea o pistă în lungime de 2600 de metri, o suprafaţă a terminalului de 10.000 de metri pătraţi, o capacitate de 400 de pasageri pe oră, două milioane pe an şi 6.000 de tone de marfă pe oră, fiind vorba despre o investiţie de 100 de milioane de euro.
Întregul ansamblu va fi construit în imediata apropiere a societăţii comerciale IAR Ghimbav, lucrările urmând să fie finalizate în 30 de luni, la sfârşitul anului 2010.
Ministrul transporturilor Ludovic Orban s-a angajat că va susţine proiectul construirii aeroportului de la Braşov şi “în momentul în care se va ajunge la o cuantificare a fondurilor care sunt necesare din partea Guvernului le vom acorda”.
Preşedintele companiei canadiene Intelcan Technosystems Inc, Ronald Weissberger – firmă care asigură finanţarea – a declarat că bănci din Elveţia, Austria şi Portugalia sunt dispuse să acorde credite pentru construcţia aeroportului.
Capacităţile aeroportului vor fi mărite în timp, susţine Ronald Weissberger, care a adăugat că Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav va fi mai mare decât aeroporturile din Timişoara şi Constanţa.
Ministrul transporturilor Ludovic Orban a subliniat că va fi cu siguranţă un aeroport profitabil extrem de raţional şi eficient şi “probabil că va exista o concurenţă cu aeroporturile din Bucureşti pentru că mulţi turişti care vor veni în staţiunile de pe Valea Prahovei vor prefera aeroportul Braşov-Ghimbav”.
În ceea ce priveşte construirea unor noi aeroporturi în ţară, ministrul transporturilor a declarat că la minister nu există în momentul de faţă documentaţii în acest sens.
“În afară de aeroportul Braşov-Ghimbav şi cel care se va construi în partea de sud a Bucureştiului nu există ale documentaţii. Există un foarte mare interes din partea autorităţilor judeţene din Tulcea, care au beneficiat de sprijin de la guvern şi de la ministerul transporturilor pentru îmbunătăţirea aeroportului, dar şi din partea celor de la Târgu-Mureş şi Oradea pentru dezvoltarea aeroporturilor existente”, a mai arătat Ludovic Orban.
Atât preşedintele Consiliului Judeţean Aristotel Căncescu cât şi ministrul transporturilor Ludovic Orban au declarat că există toate avizele şi aprobările pentru construcţia aeroportului, deşi există voci care susţin că, în acest moment s-ar fi obţinut doar autorizaţia pentru deschiderea de şantier.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea