Stiri

De câteva zile, iadul pământului are un nume. De fapt,
mai multe. Turceşti este satul unde casele cad pradă valului de pământ. Pânga se numeşte halda de
steril, un deal construit de om cu pământ adus din străfundurile Pământului. Iar Tărâia este râul pe care
oamenii se pregătesc acum să-l devieze în aşa fel încât să nu fie cumva stăvilit de pământ şi să nu le
inunde restul comunei.
“Am auzit animalele urlând şi copacii trosnind. Când am ieşit în curte, valul era aproape de
colţul casei. Am trezit-o pe mama şi am încercat să scoatem lucrurile afară. Nu am mai apucat. Am dat
drumul porcului din coteţ şi am dezlegat câinele. Săracul de el, era aşa speriat, că nu voia să mai iasă
din cuşcă. Am luat cuşca şi am răsturnat-o peste gard, să-l fac să se ducă unde o vedea cu ochii”, aşa
descrie Ilina Gheorghe, de 39 de ani, începutul coşmarului.
Ca un făcut, nenorocirile de felul acesta vin peste oameni în toiul nopţii. Pe furiş, ca hoţii,
pământul din halda Pânga s-a năpustit asupra câtorva case din marginea satului Turceşti, vrând să le
înghită, parcă, pe nemestecate. Dacă nu ar fi fost animalele şi copacii, să dea de veste, poate că Ilina
Gheorghe şi mama sa, Floarea, în vârstă de 70 de ani, ar fi devenit primele victime ale unei mine de
cărbune de altădată care acum se răzbună pe cei care i-au scos bogăţia la suprafaţă.
“Unde se află acum halda de steril, a fost un sat, Vlăduţeşti îi zicea. Prin anii ‘70, comuniştii lau
desfiinţat din ordinul lui Ceauşescu, fiindcă nu mai era destul loc unde să fie adus pământul de la
Exploatarea Minieră. Uite că acum blestemul pământului scos din mină, sau poate al strămutaţilor de
atunci, se întoarce asupra noastră. Am muncit o viaţă întreagă la cărbune, iar acum credeam că putem
să trăim liniştiţi în gospodăriile noastre, la bătrâneţe”.
Îl întreb cum îl cheamă şi câţi ani a muncit la mină. Face din mână un gest de lehamite şi se
întoarce cu spatele la ziarişti, îndepărtându-se cu paşi măsuraţi. Cizme de cauciuc, pantaloni murdari
de noroi, o pufoaică albastră, decolorată, cu gulerul jerpelit. Cineva din grupul reporterilor îl strigă,
îndemnându-l să ne mai spună câte ceva. Fără să se întoarcă şi fără să se oprească din mers, bătrânul
ridică mâna stângă şi schiţează ceva, ca un gest de adio.
Pe uliţe este o linişte în care mocnesc aşteptări. Ieri a venit ministrul Paul Păcuraru şi le-a spus
că în şedinţa de Guvern de miercuri se vor discuta ajutoarele pe care le vor primi sinistraţii, ca să iasă
cu bine din iarnă şi să îşi construiască alte gospodării. Unde anume vor fi construite, deocamdată nu se
ştie nimic. Halda de steril continuă să se deplaseze, ceva mai încet decât în primele zile, e drept, dar
continuă să se deplaseze.
Prefectul judeţului, Radu Renga, a venit din nou la Turceşti. Îl întreb dacă ştie ceva despre o
eventuală vizită a preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum s-a zvonit în Capitală şi pe la Râmnicu
Vâlcea. Nu, nu a auzit, deocamdată nu l-a înştiinţat nimeni. Indiferent cine soseşte aici, la locul
dezastrului şi al suferinţei oamenilor, atât el cât şi pompierii militari ai Inspectoratului Judeţean pentru
Situaţii de Urgenţă se află la datorie.
“Nimeni nu ne spune nimic, ce-o să facem noi în continuare. Avem copii, avem familii,
suntem săraci şi datori la bănci. Cine o să ne facă nouă casele? Unde o să stăm până atunci? Ce
mâncăm?”, se vaită Gheorghe Gârlă, a cărui locuinţă a fost demolată de pompieri acum două zile,
duminică, în timp ce toţi creştinii se rugau în biserici.
Alte case au fost demolate luni şi încă două sunt demolate marţi. Acoperişul fiecăreia e
demontat bucată cu bucată, apoi sunt scoase din zid ferestrele, apoi sunt fărâmate zidurile. Nu oricum,
ci cu grijă, spre a salva cât mai multe cărămizi, cât mai multe bârne, cât mai multă scândură. Fiecare
ţiglă, fiecare cărămidă, fiecare bucată de lemn e apoi trecută din mână în mână, până la camionul ce
aşteaptă în uliţă.
La Mateeşti, oamenii s-au luat la întrecere cu valul de pământ. Contra-timp. Până acum ei au
câştigat, punând la adăpost ceva-ceva materiale de construcţie pentru viitoarele case. Pământul, însă,
nu-i slăbeşte nicicum. Vine peste ei cu încăpăţânare şi înghite aproape imediat ruinele fiecărei foste
gospodării.
Alunecarea de teren a ajuns, marţi, la malul râului Tărâia. Pentru a devia cursul apei este, însă,
nevoie de aprobări de la Bucureşti, însoţite de un deviz şi de sursa de finanţare a unor despăgubiri, iar
documentaţia întârzie să sosească.
Dacă la noapte sau miercuri dimineaţă râul va fi stăvilit de dealul aflat în mişcare, un iaz
imens va înghiţi celelalte peste 100 de case.
Adăpostiţi la şcoala din sat, în căminul cultural sau pe la rude, sinistraţii au izbutit să îşi
salveze garniţele cu carne de porc în untură. Deocamdată, au ce mânca, iar mâine, după şedinţa de
Guvern, or să afle şi ce se va întâmpla cu ei mai departe.

Sursa:ROMPRES