Italienii din Abruzzo vor să promoveze o imagine pozitivă a
femeii române în Italia printr-o manifestare care urmează a fi organizată pe 8 martie, a declarat, marţi,
preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gavril Mârza.
El a spus că a primit, în acest sens, o scrisoare de intenţie din partea preşedintelui Mişcării
ecumenice a Bisericii Ortodoxe din Italia, Resta Beniamino, care a solicitat sprijinul CJ Suceava în
organizarea unei acţiuni prin care femei din Bucovina să prezinte obiceiuri şi tradiţii din zonă.
Italienii vor să realizeze o expoziţie de artă românească tradiţională, populară, constând în ouă
încondeiate, mărţişoare, costume populare, pliante şi materiale publicitare despre Bucovina.
În acţiunea iniţiată de partea italiană se va implica şi filiala locală a Asociaţiei românilor din
Italia, prin preşedinta acesteia, Carmen Micu.
Expoziţia va fi vernisată pe 8 martie în oraşul Avezano, din Regiunea Abruzzo şi se doreşte ca
prin acest demers italienii să poată vedea o altă imagine a femeii din comunitatea română prezentă în
Italia.
Regiunea Abruzzo are încheiat de trei ani un parteneriat de colaborare în mai multe domenii
cu judeţul Suceava.
În regiunea italiană trăiesc aproximativ zece mii de români.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea