Fundaţia Eco-Civica, avertizează, într-un comunicat de presă, că o zonă verde de pe malul lacului Băneasa ar putea dispărea în urma construirii în acel spaţiu a unor imobile de peste 20 de metri.
“În urmă cu câteva zile, Fundaţia Eco-Civica a intrat în posesia unor documente care atestă faptul că, pe o suprafaţă de 1,5 hectare de pe malul lacului Băneasa, în zona Aleii Mateloţilor, se pregăteşte construirea a cinci imobile cu înălţimi de până la 24 de metri. Toate ar urma să ocupe spaţiul verde în zone clasificate, prin Planul Urbanistic General, ca baze sportive şi fâşii de protecţie a lacurilor”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei menţionate, terenul a fost restituit în natură printr-o dispoziţie din 2005 a primarului general interimar de atunci, Răzvan Murgeanu.
“Ne surprinde faptul că Primăria Municipiului Bucureşti a eliberat avizul de urbanism nr. 5/1/3/12.02.2007, care dă undă verde Planului Urbanistic Zonal pentru ca acele clădiri să ocupe
suprafeţele de spaţiu verde de pe malul Lacului Băneasa. Suspectăm că şi în acest caz autorităţile au încălcat legislaţia în vigoare”, se mai spune în comunicatul menţionat. De altfel, reprezentanţii Eco-Civica amintesc în documentul citat, că schimbarea destinaţiei bazelor sportive se face doar prin Hotărâre de Guvern “numai cu amenajarea în prealabil a unei baze sportive similare”.
În context, Eco-Civica îi solicită actualului viceprimar, Răzvan Murgeanu “să facă demersurile necesare pentru repararea răului făcut de Primăria Generală” pentru salvarea acestei suprafeţei verzi respective. “Ar fi o măsură reparatorie faţă de poziţia ostilă salvării Parcului Bordei manifestată de administraţia centrală a Capitalei”, se mai spune în comunicatul citat.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea