Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Primul centru de procesare şi depozitare de celule stem
Stire din Sanatate publicata in 04 Jul 2008.

Primul centru de procesare şi stocare de celule stem din România va fi inaugurat, luni, la Cluj Napoca, acesta fiind primul laborator din ţara noastră care va procesa sânge placentar şi care va avea prima bancă privată de celule stem.
Dr. Sergiu Habago, director general Eurocord România, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că aceasta este prima companie autorizată în România să ofere servicii “family banking”. Prima recoltare de sânge placentar din România s-a făcut în martie 2006, iar din 2007, aria de acoperire a recoltărilor s-a extins în întreaga ţară.
Laboratorul funcţionează conform standardelor în vigoare, în ţările Uniunii Europene. Până în prezent, celulele recoltate erau procesate şi depozitate în Slovacia. Potrivit dr. Habago, aproximativ 3.000 de mame au optat pentru recoltare de celule stem din cordonul ombilical. De săptămâna viitoare, recoltările care se vor face în România vor fi procesate la Cluj Napoca, iar după procesare, care durează 2 luni, vor fi stocate în banca din România.
În ceea ce priveşte probele stocate în Slovacia, acestea vor putea fi aduse în România dacă cei cărora le aparţin solicită acest lucru, dar va fi destul de greu, pentru că transportul presupune condiţii de siguranţă, iar şoselele din România nu asigură acest lucru, a explicat dr. Habago.
”Dorim să subliniem că dincolo de serviciul de prelevare a sângelui placentar în sistem privat, pe care Cord Blood Center îl oferă tuturor familiilor interesate, există şi o latură socială a activităţii noastre. În cazul în care în familiile care au apelat la această procedură există un copil bolnav de leucemie şi se doreşte prelevarea de sânge placentar pentru cel de-al doilea copil, această din urmă recoltare se face gratuit. De asemenea, grefele de transplant la care s-a renunţat din diferite motive, devin bunuri publice gratuite, la care au acces toţi cetăţenii români, prin intermediul Fundaţiei Eurocord România, care administrează un registru public de sânge placentar”, a explicat dr.Habago.
Sângele placentar reprezintă ”vehiculul” prin care se transportă necesarul de oxigen şi de substanţe nutritive, fundamentale pentru creşterea şi dezvoltarea fătului.Utilizarea acestuia reprezintă o alternativă valoroasă a transplantului medular.
Momentul naşterii reprezintă şansa unică de prelevare a acestui sânge placentar.
Folosit încă din 1998, în peste 10.000 de transplanturi, reprezintă o alternativă acceptată din punct de vedere terapeutic, etic şi financiar a transplantului.
Prof. dr. Radu Vădăreanu, şeful Clinicii de Ginecologie Obstetrică a Spitalului Elias a spus că face recoltări de sânge din cordonul ombilical din 2006, de atunci şi până în prezent recoltându-se 500 de unităţi. El a spus că trebuie recoltat sânge cât mai mult, dar dacă este o mamă mai slabă şi copilul are o greutate mai mică se recoltează o cantitate mai mică. Specialistul a apreciat activitatea desfăşurată de Eurocord România, subliniind importanţa acestor recoltări, dar şi faptul că reprezentanţii companiei intenţionează să se implice în organizarea unei bănci publice pentru persoanele care nu-şi permit acest lucru.
Costul recoltării şi procesării este de 3.270 de lei, iar stocarea costă 17 euro pe an, la care se adaugă TVA. Plata se face după validarea probelor de sânge.
Procedeul de recoltare este foarte simplu, durează 30 de secunde, dacă este executat de un bun recoltator. În cazul unuia mai puţin experimentat, procedura poate dura maximum 3 minute.
În lume au fost efectuate 10.000 de transplanturi de sânge placentar până acum, metoda fiind folosită în 50% din transplanturi hematopoetice din Japonia şi 50% din transplanturile efectuate la copiii americani. În România au fost efectuate două la Timişoara.

Sursa: ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Constanţa: Julio Iglesias şi Costel Busuioc, în duet pe litoral
Stirea urmatoare: Rezultatele de la bacalaureat vor fi afişate sâmbătă »
px

Stiri Asemanatoare

» Restricţii de trafic în centrul Capitalei, în luna decembrie
» Centru de refacere pentru militarii trimişi în misiuni
» Primul centru privat pentru persoane care suferă de Alzheimer

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2018 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox