Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

S-a constituit Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România
Stire din Sanatate publicata in 20 Apr 2008.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a fost înfiinţată duminică, reprezentând o premieră pentru Europa, transmite corespondentul ROMPRES.
Scopul acestei coaliţii este de implicare şi reprezentare în instituţiile legislative şi administrative ale statului la nivel naţional şi local pentru promovarea şi susţinerea drepturilor pacienţilor.
Prezent la eveniment, ministrul Eugen Nicolăescu a declarat că personal este bucuros că acest lucru s-a întâmplat pentru că va fi un reper în discuţiile cu autorităţile şi Ministerul Sănătăţii.
“Când va fi nevoie să luăm decizii le vom luat împreună cu reprezentanţii Coaliţiei, în numele pacienţilor. Este pentru prima dată când pacienţii stau la masă cu ministerul. Trebuie avut în vedere că în toate asociaţiilor bolnavilor cronici există probleme de ordin financiar, în primul rând. Voi încerca să realizez un cadru între minister şi Coaliţie, iar cel ce va veni după mine trebuie să ţină cont de acesta. Ministrul a precizat că bolnavii de hepatită au nevoie de mai mult ajutor şi în primul rând de a accede la tratamentele de hepatită. De asemenea, bolnavii de diabet au probleme şi, în primul rând, copiii, referitor la distribuţia insulinei”, a spus ministrul Sănătăţii.
Din coaliţie fac parte Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice SANO-HEP, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Federaţia Diabeticilor din România, Asociaţia Transplantaţilor din România, Alianţa Naţională pentru Boli Rare (APWR), Asociaţia Hemofilicilor şi Asociaţia Transplantaţilor de Ficat.
Coaliţia reprezintă momentan interesele a peste 1.500.000 de pacienţi cu hepatite virale, cancer, HIV/SIDA, boli rare, diabet, hemofilii, transplant şi are reprezentativitate la nivel local în întreaga ţară prin filialele create.
Preşedintele Coaliţiei este Cezar Irimia, din partea Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Coaliţia creată duminică are porţile deschise pentru orice altă organizaţie a pacienţilor cu boli cronice.
Evenimentul a coincis cu Ziua Internaţională a Drepturilor Pacientului sărbătorită la 18 aprilie, fiind susţinut de companiile farmaceutice Novartis, Pfizer şi Roche.
Constituirea Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România este unul dintre cele mai relevante momente din istoria recentă a societăţii civile.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Solul de la Copşa Mică nu poate fi încă înlocuit
Stirea urmatoare: Andronescu vrea să ştie ce a făcut Videanu cu banii pentru reabilitarea şcolilor »
px

Stiri Asemanatoare

» Clinicile private, o afacere în stagnare
» Segmentul corporate trage în jos piaţa serviciilor medicale private
» George W. Bush i-a transmis sănătate lui Dalai-lama
» Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei continuă
» Starea sănătăţii lui Kim Jong-Il ar putea afecta securitatea Japoniei
» Supermarketuri care dăunează grav sănătăţii
» Doctorii spun de ce să vă lăsaţi de fumat
» Infertilitatea, o boală la modă
» Recomandări ale Ministerului Sănătăţii împotriva efectelor caniculei
» Recomandari ale Ministerului Sanatatii împotriva efectelor caniculei

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox