Interpreta Anca Parghel a murit, vineri dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Ea fusese internată în stare gravă, joi seară, cu metastaze, cancerul fiind, potrivit medicilor, în faza terminală. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, la 13 noiembrie, artista a mai fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă ‘Elias’, ca urmare a complicaţiilor consecutive afecţiunii cronice de care suferea. În 21 noiembrie, artista a fost externată, după ce starea sa de sănătate se ameliorase. Anca Parghel a fost diagnosticată în luna iunie cu o formă de cancer ovarian, iar la sfârşitul aceleiaşi luni a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Bucur din Capitală. Ulterior i s-a recomandat să meargă la o clinică de specialitate din străinătate, iar pentru a o sprijini pe artistă, colegi din lumea muzicii şi personalităţi din mass-media au organizat un teledon, în urma căruia s-au strâns 50.000 de euro. Acum câţiva ani, Anca Parghel a mai fost diagnosticată cu cancer la sân, dar în urma tratamentelor, boala a intrat în regresie.
Spune-ti parerea