Un bărbat din Galaţi a fost declarat apt de muncă, după ce i-a fost
amputat un picior, deşi anterior operaţiei era inapt de muncă, transmite corespondentul ROMPRES.
Gicu Voinea, 47 de ani, suferă de diabet de mai mulţi ani, iar o complicaţie a dus la
cangrenarea mai multor ţesuturi din organism.
Medicii au făcut mai multe operaţii mici de amputare pe diferite zone ale corpului, dar nu au
mai putut salva piciorul stâng al bolnavului. Înainte de operaţie, bărbatul avea gradul II de handicap.
După ce a rămas cu un picior, medicii din comisia de expertiză au considerat că pacientul poate munci
şi l-au trecut la gradul III de invaliditate, reducându-i şi indemnizaţia, de la 207 lei la 30 lei.
“Cât am avut două picioare, mi s-a dat gradul II. Acum, când am amputaţie, fără un picior, mi
s-a dat gradul III, mi-a zis că sunt 50% apt de muncă. Deci cu două picioare nu eram bun de muncă, cu
un picior sunt bun de muncă”, a declarat, marţi, Gicu Voinea.
Medicii de la Spitalul de Urgenţă Galaţi cunosc cazul bărbatului, deoarece acesta a fost
internat de mai multe ori. Anul trecut, a avut peste 230 zile de spitalizare. Medicii spun că bolnavul nu
mai are cum să îşi găsească un serviciu, cu atât mai mult cu cât nu se poate deplasa nici măcar cu
ajutorul cârjelor.
“I-a fost amputat piciorul stâng şi degetul mare de la celălalt picior şi nu are cum să se
deplaseze cu cârjele. Omeneşte vorbind, nu are cum să mai muncească, e condamnat să stea în căruţ.
Nu se poate deplasa nici cu cârje, pentru că îi lipseşte piciorul de sprijin”, a spus purtătorul de cuvânt
al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Mihai Bucatanschi.
Gicu Voinea a depus o plângere la Direcţia pentru Asistenţă Socială (DAS) Galaţi, care va fi
analizată de o comisie de la Bucureşti.
“Se va demara o anchetă pentru a verifica dacă cele sesizate se adeveresc şi, mai ales, dacă
încadrarea persoanei în gradul de handicap stabilit de comisie este cel corect”, a declarat purtătorul de
cuvânt al DAS Galaţi, Tania Calcan.
Bărbatul mai are o singură speranţă pentru a se putea deplasa: aplicarea unei proteze. Aceasta
costă, însă, destul de mult, iar, dacă nu va găsi banii necesari, bărbatul este condamnat să îşi ducă
restul zilelor într-un cărucior.
Gicu Voinea vrea să se adreseze şi ministrului Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu. Dacă nu i
se va face dreptate, el spune că va apela la justiţie.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea