Doi octogenari din Galaţi s-au ales cu dosare penale, după ce au folosit biletele gratuite CFR de care beneficiau pentru transportul clandestin al unor persoane, transmite corespondentul ROMPRES.
Şeful Poliţiei Transporturi Galaţi, comisar şef Petrică Hahui, a declarat, miercuri, că unul dintre pensionarii prinşi de poliţiştii are 82 de ani şi se ocupă de mai mult timp de distribuţia biletelor gratuite către veteranii de război din zona Târgu Bujor.
Mulţi dintre beneficiarii acestor tichete nu le-au folosit niciodată. Bătrânul a transportat în mai multe rânduri diferite persoane din Galaţi la Cluj, Arad, Buşteni, Alba Iulia şi Vatra Dornei, folosind 163 de tichete în anul 2007, deşi legea îi permitea să utilizeze doar 12.
Anchetatorii au stabilit că prejudiciul adus Societăţii de Căi Ferate a fost de 7.100 de lei. Un alt bătrân, de 83 de ani, a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce negocia pe peron sumele de bani pe care urma să le primească de la trei persoane, care au fost ajutate să călătorească gratis de la Bucureşti la Galaţi.
Cercetările poliţiştilor arată că filiera era bine organizată. Pensionarii erau contactaţi telefonic de cei care intenţionau să ajungă la diferite destinaţii, deplasările fiind plănuite cu câteva zile înainte.
Cei doi octogenari s-au ales cu dosare penale pentru înşelăciune, fals şi uz de fals.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea