O competiţie muzicală, în urma căreia va fi ales imnul care va însoţi Naţionala de fotbal la Euro 2008, va începe, duminică, la emisiunea “Minutul 91″, difuzată de TVR 1, informează un comunicat transmis ROMPRES. Astfel, realizatorii emisiunii Vlad Enăchescu şi Marian Olaianos îi provoacă pe toţi microbiştii talentaţi să trimită, până pe 27 februarie, propuneri pentru competiţia muzicală, finalizată cu alegerea imnului Naţionalei. Condiţiile participării la concurs vor fi anunţate, duminică, la prima emisiune din noul sezon al emisiunii “Minutul 91″, care începe odată cu returul meciurilor din Liga I de fotbal. Pentru a putea oferi telespectatorilor cât mai multe detalii despre strategiile, tacticile de joc folosite de antrenori, dar şi păreri avizate despre fazele controversate ale etapei, Vlad Enăchescu îi va avea ca invitaţi permanenţi pe Dan Lăzărescu, pentru problemele de arbitraj, şi pe tehnicianul Cornel Dinu. Printre temele discuţiei se va regăsi şi partida de fotbal dintre Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi, meci din etapa XX a Ligii I, difuzat de TVR 1, sâmbătă, de la ora 16.00, şi comentat de Marian Olaianos.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea