Tipărirea buletinelor de vot pe care sunt înscrişi candidaţii gorjeni pentru Senatul României s-a încheiat în cursul zilei de luni, transmite corespondentul AGERPRES.
Cele 336.000 de buletine tipărite au fost transportate şi depozitate la sediul Instituţiei Prefectului, în condiţii de siguranţă, paza fiind asigurată de jandarmi.
Potrivit subprefectului Sorin Gabriel Arjoca, în prezent, se tipăresc cele 336.600 de buletine care conţin numele candidaţilor pentru Camera Deputaţilor.
Pentru buna desfăşurare a procesului electoral, se află în curs de tipărire, la o unitate de profil din municipiul Târgu-Jiu, un număr de 673.200 de bucăţi de buletine de vot, dintre care 499.000 cu 8 pagini şi 174.200 cu 12 pagini.
Valoarea totală a tipăririi buletinelor de vot se ridică la suma de 56.444,672 de lei, adică 0,00928 de lei/pagină.
În judeţul Gorj, au fost delimitate şi numerotate un număr de opt colegii uninominale, din care două pentru Senat şi şase pentru Camera Deputaţilor, şi 316 secţii în cadrul cărora îşi vor exercita dreptul constituţional de vot aproximativ 304.870 de alegători înscrişi în listele permanente.
Spune-ti parerea