Un număr de 49 de candidaţi, printre care şi un independent, s-au înscris în cursa electorală în judeţul Satu Mare pentru unul dintre cele cinci mandate de deputat şi două de senator.
*** Colegiul nr. 1 Camera Deputaţilor
În Colegiul electoral nr. 1 Oaş candidează: preşedintele Organizaţiei judeţene a PSD, Gheorghe Ciocan, jurist, fost prefect al judeţului, vicepreşedinte şi preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare; pensionarul Rudolf Riedl, din partea UDMR, fost prefect şi subprefect, actual consilier judeţean, de profesie inginer; inginerul Ioan Rus, din partea PNL; Ioan Tibil, PD-L, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie în guvernarea PSD, jurist; George Pop, din partea PRM, economist; Dumitru Ciorbă, PNG-CD, laborant; Grigore Ghere, din partea Alianţei Partidul Verde Ecologist (APVE), de profesie jurist.
Colegiul nr. 1 este format din: oraşul Negreşti-Oaş – primar PSD, şi comunele Batarci (PSD), Bixad (PD-L), Călineşti-Oaş (PSD), Cămărzana (PSD), Certeze (independent), Gherţa Mică (PSD), Oraşu Nou (PSD), Tarna Mare (PD-L), Târşolţ (PNL), Turţ (PD-L) şi Vama (PNL).
În acest colegiu sunt 55.960 de votanţi.
*** Colegiul nr. 2 Camera Deputaţilor
În colegiul nr. 2 Someş candidează: şeful Direcţiei Judeţene de Tineret Satu Mare, Kovács Máté, din partea UDMR, de profesie economist; actualul deputat Mihaela Adriana Rusu, PSD, economist; fabricantul palincii ‘Zetea’, Silviu Zetea, din partea PNL, de profesie subinginer; Ioan Holdiş, preşedintele filialei judeţene a PD-L, proprietarul fabricii de produse din plastic ‘Plastika’; Matei Mărgărit, din partea PRM, jurist; Teodor Coste, PNG-CD, inginer; Alexandru Olar, din partea APVE, de profesie economist.
Colegiul nr. 2 cuprinde: secţiile de votare nr. 26-43 şi 47, 49-51 din municipiul Satu Mare (primar UDMR), precum şi comunele Apa (PSD), Culciu (UDMR), Medieşu Aurit (PD-L), Odoreu (PSD), Păuleşti (UDMR), Valea Vinului (PSD), Viile Satu Mare (PD-L).
În acest colegiu sunt 65.461 alegători.
*** Colegiul nr. 3 Camera Deputaţilor
În colegiul nr. 3 Codru s-au înscris: Túrós Lórand, din partea UDMR, de profesie economist; Viorel Pop, pe listele PSD+PC, fiind membru al Partidului Conservator, inginer, fost deputat şi primar al municipiului Carei, proprietarul firmei de construcţii Roza Prod SRL; Viorel Buda, din partea PNL, profesor, inspector general şcolar; Ioan Mihalca, PD-L, inginer, director adjunct al Direcţiei Silvice Satu Mare; Elisabeta Szabo, din partea PRM, economist; Petru Şuta Boariu, PNG-CD, maistru; Marius Ignat, APVE, specialist în ecologie; independentul Petre Ardelean, pensionar.
Colegiul nr. 3 este format din secţiile de votare nr. 44-46, 48, 52-61 din municipiul Satu Mare (primar UDMR), oraşul Ardud (PNL), Acâş (UDMR), Bârsău (PSD), Beltiug (FDGR), Bogdand (PNL), Crucişor (PNL), Hodod (UDMR), Homoroade (PSD), Moftin (PSD), Pomi (PSD), Socond (PD-L) şi Terebeşti (PNL).
În acest colegiu sunt 56.349 alegători.
*** Colegiul nr. 4 Camera Deputaţilor
În colegiul nr. 4 Carei-Tăşnad vor candida: Varga Attila, din partea UDMR, parlamentar din 1990, profesor universitar la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, preşedintele fundaţiei Identitas, de profesie jurist; Vasile Mitraşca, PSD, economist, fost primar al oraşului Tăşnad şi al comunei Căuaş; Ilie Ciuta, din partea PNL, inginer; Florin Gal, PD-L, jurist; Stelian Bărar, din partea PRM, economist; Alexandru Gârbean, PNG- CD, inginer; Delia Pop, APVE, institutor psiholog.
Colegiul 4 cuprinde municipiul Carei (primar UDMR), oraşul Tăşnad (UDMR) şi comunele Andrid (UDMR), Berveni (PD-L), Cămin (UDMR), Căpleni (PCM), Căuaş (PNL), Cehal (PSD), Ciumeşti (FDGR), Craidorolţ (PSD), Doba (PNL), Foieni (FDGR), Petreşti (FDGR), Pir (UDMR), Pişcolt (PD-L), Sanislău (PD-L), Santău (PNL), Săcăşeni (UDMR), Săuca (PSD), Supur (PSD), Tiream (FDGR), Urziceni (FDGR).
În acest colegiu sunt aşteptaţi la vot 68.883 alegători.
*** Colegiul nr. 5 Camera Deputaţilor
În colegiul nr. 5 Camera Deputaţilor Satu Mare – Livada candidează: Erdei Doloczki István din partea UDMR, actual deputat, de profesie economist; Paula Mare din partea PSD, de profesie medic, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, actualmente director pe partea de programe la Spitalul Judeţean Satu Mare; Csapo Csaba din partea PNL, de profesie inginer, directorul unei societăţi de asigurări; Adrian Ciobanu din partea PD-L, de profesie medic; Mircea Ciul din partea PRM, de profesie economist; Ioan Bojani din partea Alianţei Partidul Verde Ecologist, de profesie mecanic auto.
Colegiul nr. 5 cuprinde secţiile de votare nr. 1-25 din municipiul Satu Mare (primar UDMR), oraşul Livada (UDMR), Agriş (UDMR), Botiz (PD-L), Dorolţ (UDMR), Halmeu (UDMR), Lazuri (UDMR), Micula (UDMR), Porumbeşti (UDMR), Turulung (UDMR), Vetiş (UDMR).
În acest colegiu sunt 71.938 alegători.
*** Colegiul nr. 1 Senat
Cel mai cunoscut politician care candidează în colegiul nr. 1 la Senat este ministrul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, de profesie inginer, deputat. În acest colegiu mai candidează Valer Marian, din partea PSD, director al unui trust media local, fost prefect al judeţului, director de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, de profesie jurist, fost procuror, fost ziarist; Kónya László din partea UDMR, de profesie profesor, inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare; Petre Mureşan, din partea PD-L, de profesie economist, director al unei societăţi de investiţii; Ludmila Chiuzgăian din partea PRM; Teodor Gavrilaş din partea PNG-CD, de profesie jurist, fost deputat; Nicolae Pop din partea APVE, de profesie subinginer.
Colegiul nr. 1 de la Senat cuprinde colegiile nr. 1, 2 şi 3 de la Camera Deputaţilor şi are 177.770 alegători.
*** Colegiul nr. 2 Senat
În colegiul nr. 2 Senat candidează: Tiberiu Günthner, din partea UDMR, de profesie arhitect, directorul societăţii de proiectare Sigma Proiect, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, actual consilier judeţean; Ioan Viman din partea PSD, profesor, fost inspector general şcolar; Valentin Macec, din partea PNL, de profesie economist, vicepreşedinte al Consiliului Mudeţean Satu Mare; Zoltan Pop din partea PD-L, economist; Ieronim Crişan din partea PRM, profesor; Cornelia Anda Bolba din partea PNG- CD, avocat; Daniela Dorina Cotoraş din partea APVE, asistent social.
Colegiul nr. 2 Senat cuprinde colegiile 4 şi 5 de la Camera Deputaţilor şi are 140.821 de alegători.
În judeţul Satu Mare sunt în total 318.591 alegători.
Spune-ti parerea