Candidatul din partea PSD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Suceava, consilierul local Ovidiu Donţu, a prezentat, luni, două proiecte privind ”asanarea” clasei politice, pe care intenţionează să le promoveze în viitorul mandat.
Donţu a spus că primul proiect se referă la interzicerea migrării politicienilor în timpul unui mandat de parlamentar.
”Acest lucru a fost realizat în administraţia locală. Consilierii locali au un text de lege care le interzice migrarea în timpul unui mandat. De ce să nu extindem acest lucru şi la parlamentari? Consider că este un gest minimal pentru asanarea vieţii politice”, a spus Donţu.
Al doilea proiect al candidatului din partea PSD se referă la ”abolirea oricăror forme de imunităţi parlamentare”, exemplificând cu ”faptele penale” şi ”limbajul suburban”.
Totodată, Ovidiu Donţu a solicitat tuturor candidaţilor din judeţ la alegerile generale din 30 noiembrie ca, în cazul în care vor accede în Parlament, subiectul rutelor ocolitoare pentru municipiul Suceava să nu fie politizat.
”Centurile ocolitoare ale Sucevei să nu fie un subiect politic.Să sprijinim, pentru că proiecte care nu au mai fost alimentate cu bani de la buget am mai avut, să depunem toate eforturile pentru ca centurile ocolitoare ale Sucevei să fie realizate în următorul mandat. Eu cred că avem o datorie de onoare ca şi candidaţi responsabili. Putem să nu votăm bugetul de stat al României dacă interesele sucevenilor nu se regăsesc în el”, a spus Donţu.
Ovidiu Donţu candidează din partea PSD pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 1 Suceava, şi are drept contracandidaţi pe prorectorul Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava, Sanda Maria Ardeleanu (PD-L), fostul prefect Ştefan Alexandru Băişanu (PNL), Carmen Buzilă (PRM), Mihaela Moroşanu (PNG-CD) şi juristul Dorin Andronic (UDMR).
Suceava are zece colegii pentru Camera Deputaţilor şi patru pentru Senat.
Spune-ti parerea