Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Timiş: Contractul cu Timişoara refuzat de mulţi candidaţi
Stire din Alegeri 2008 publicata in 10 Nov 2008.

Majoritatea candidaţilor la alegerile din 30 noiembrie au refuzat să semneze ‘Contractul cu Timişoara’, propus de societatea civilă, prin care s-ar fi obligat moral să sprijine câteva proiecte de infrastructură, esenţiale pentru cetăţenii oraşului, transmite corespondentul AGERPRES.

În urmă cu o săptămână, societatea civilă din Timişoara, reprezentată de Fundaţia Bega şi mai multe organizaţii nonguvernamentale, s-a declarat nemulţumită de gradul de implicare al tuturor foştilor parlamentari ai judeţului pentru susţinerea unor proiecte majore şi esenţiale pentru municipiu şi a lansat ‘Contractul parlamentarilor cu Timişoara’, pentru a-i impulsiona să fie mai activi în acest sens.

Luni, trebuia să fie semnat acest document, dar nici jumătate dintre candidaţi nu s-au prezentat la întâlnire. Unii dintre cei care au venit au dorit să transforme momentul într-unul de dezbatere, alţii au considerat că documentul nu cuprinde toate problemele timişorenilor, în timp ce alţii au considerat că legământul lor cu timişorenii se va semna în Parlament, după ce vor fi aleşi.

Reprezentanţii PSD Timiş au refuzat, în unanimitate, să semneze contractul cu timişorenii, din considerentele menţionate, unii dintre cei ai PRM au citit foarte atenţi actul pentru a şti la ce se angajează, dar senatorul Ionuţ Nasleu şi deputatul Mircea Purceld au semnat pactul. Membrii PD-L au fost reprezentaţi de doar doi candidaţi la deputăţie, dar care vor candida pentru colegii din judeţ. Ei au refuzat să semneze pactul, pe motivul că viitorii aleşi vor sprijini întru totul autorităţile locale şi judeţene.

Din partea PNL au fost prezenţi omul de afaceri Radu Dimeca, rectorul Politehnicii, Nicolae Robu, şi directorul Casei Judeţene de Sănătate, dr. Horia Cristian. Ei au considerat că, deşi problemele timişorenilor sunt mai multe, este important începutul.

‘Documentul este unul moral, nu juridic, este un început şi trebuie să încurajăm apropierea dintre cetăţeni şi aleşi, pentru a-i responsabiliza’, a declarat pentru AGERPRES rectorul Nicolae Robu.

Conf. Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Anestezie, terapie intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara, membru al comitetului de iniţiativă, a declarat că este foarte îngrijorat de faptul că asistăm, la nivel naţional, la o infestare a tinerilor politicieni de către politicienii mai vârstnici.

Pentru a obţine o clasă politică eficientă, el a propus chiar elaborarea unei noi ‘Proclamaţii de la Timişoara’, prin care ’să li se interzică să mai candideze pentru Parlament, în 2012, tuturor celor care au făcut politică după 1989′.

‘Această clasă politică este foarte slabă şi ar trebui izolată, pentru a nu-i mai infesta pe tinerii politicieni’, a spus Săndesc.

Pe de altă parte, prof. Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul şi membru fondator al comitetului de iniţiativă, a declarat că actualul contract ar trebui extins la nivel zonal, remarcând faptul că, dacă şi-ar uni forţele toţi cei 45 de parlamentari din Arad, Caraş-Severin şi Timiş pentru realizarea unor obiective din zona de vest a ţării, efectul ar fi mult mai eficient. El a dat exemplul parlamentarilor din Cluj sau Iaşi, care au reuşit, prin coeziune, să realizeze proiecte de infrastructură remarcabile.

Potrivit ‘Contractului cu Timişoara’, părţile semnatare ale documentului sunt candidaţii în alegerile de la 30 noiembrie, în colegiile senatoriale şi de deputaţi din Timişoara, în calitate de ‘prestatori’, şi municipiul Timişoara, reprezentat de Fundaţia ‘Bega’ şi Comitetul de iniţiativă, ca ‘beneficiar’.

‘Prin acest gest încercăm să responsabilizăm politicienii pentru că, dacă Timişoara nu va avea un lobby permanent din partea tuturor aleşilor noştri, la Bucureşti, oraşul va continua să rămână în opoziţie, aşa cum este de la Revoluţie încoace’, a spus Cristescu.
Cele mai importante şapte probleme identificate de iniţiatorii ‘Contractului cu Timişoara’ sunt: realizarea centurii de ocolire a municipiului, pe 4 benzi, iar la ieşirea din oraş, cu 6 benzi, soluţii concrete pentru rezolvarea traficului şi a parcărilor, proiecte şi finanţări pentru restaurarea clădirilor vechi, modernizarea unităţilor sanitare, reluarea navigaţiei pe canalul Bega, refacerea ecluzelor şi reînfiinţarea porturilor, crearea a cel puţin unei zone sportive şi de agrement în fiecare colegiu de deputaţi, crearea unei zone de perdea de protecţie împădurită în jurul Timişoarei, în zona periurbană.

Agerpres

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Suceava:Flutur cere electoratului liberal să se decupleze de PNL
Stirea urmatoare: Suceava:Proiecte pentru asanarea clasei politice »
px

Stiri Asemanatoare

» Buletin electoral PSD Timiş
» Timiş: Băsescu a obţinut peste 40% din voturi
» Prahova: Preşedinţi de secţii, acuzaţi de abuz în funcţie
» Alba: SMS-uri electorale
» Începe votul în SUA şi Canada
» Braşov: Corlăţean a votat pentru un guvern puternic şi competent
» Galaţi: Ambulanţa a intervenit la două secţii de votare
» Gorj: Centenarii gorjeni şi-au exercitat dreptul la vot
» Vrancea: Modele de buletine de vot, găsite într-o maşină
» CV Tudor: Parlamentul n-o să reziste până la Paşte

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox