Două dintre cele mai mari trupe rock ale lumii, Def Leppard şi Whitesnake, vor susţine un concert la Bucureşti, pe 8 iulie, în parcarea B a centrului expoziţional Romexpo, informează Fun Time Production organizatorul concertului.
Concertul face parte din turneul european “The Good and The Bad” pe care cele două formaţii britanice îl pregătesc împreună anul acesta şi care va debuta pe 23 martie în Noua Zeelandă.
Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua magazinelor Diverta şi online pe www.bileteonline.ro, www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro şi www.vreaubilet.ro. Biletele costă între 55 şi 250 de lei, în funcţie de poziţionarea faţă de scenă.
Potrivit organizatorilor, concertul va fi deschis de una dintre cele mai bune trupe rock româneşti, cu o activitate de 30 de ani în industria de muzică românească – Iris.
Whitesnake este o trupă hard rock, fondată în 1977 de către David Coverdale, fost solist al formaţiei Deep Purple. Membrii actuali ai trupei sunt: David Coverdale – solist vocal, Doug Aldrich – chitară, Reb Beach – chitară, Uriah Duffy – Bass, Timothy Drury – claviaturi şi Chris Frazier – baterie.
În luna aprilie, Whitesnake îşi lansează noul album – “Good To Be Bad”.
Def Leppard este o trupă britanică hard rock fondată în 1977. Prin albumele de succes Pyromania şi Hysteria, Def Leppard a devenit una dintre cele mai bine vândute trupe în anii 1980. Membrii actuali ai trupei sunt: Joe Elliott – solist vocal, Phil Collen – chitară, Vivian Cambell – chitară, Rick Savge – bass şi Rick Allen – baterie.
Pe 29 aprilie, Def Leppard îşi va lansa noul album – “Songs From The Sparkle Lounge”.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea