Academicianul Eugen Simion a criticat, miercuri, adversitatea
unor intelectuali faţă de studiul operei lui Mihai Eminescu şi şi-a exprimat indignarea că şi alţi mari
clasici ai literaturii române au fost eliminaţi anul acesta din programa de bacalaureat la proba orală de
limba română.
La o dezbatere pe tema “Eminescu: memorie şi conştiinţă”, din cadrul Conferinţelor educaţiei,
Eugen Simion i-a îndemnat pe liceenii prezenţi să “descopere miracolul eminescian” şi “să nu preia
dezgustul faţă de lectură, care se cultivă în ultima vreme”.
“Nu pot să accept în niciun caz ca un tânăr, la terminarea liceului, să interpreteze ce spune
Tismăneanu în limbajul său de plastic, ca să nu spun de lemn, şi să fie scoşi din programa de
bacalaureat marii clasici”, a afirmat Eugen Simion, referindu-se la subiectele pentru proba orală la
Limba şi literatura română din acest an.
Totodată, acesta şi-a exprimat dezamăgirea faţă de intelectualii cu reacţii de adversitate faţă de
Eminescu. El a menţionat că cumpărat recent o carte al cărei autor mărturiseşte că îl apucă nevroza
când în preajma zilei de 15 ianuarie este sărbătorit cel mai important poet român. Eugen Simion s-a
arătat cu atât mai dezamăgit cu cât “nevrozatul” îi fusese student.
“M-am crucit, n-am putut să dorm toată noaptea”, a mărturisit acesta.
Pe de altă parte, el s-a declarat împotriva “litaniilor” referitoare la marele poet, afirmând că cea
mai potrivită cale de a-l admira pe Eminescu este de a-l citi detaşat şi de a-i publica opera.
Tema conferinţei a fost aleasă în contextul unei tendinţe de diminuare a marilor valori, în
numele altora neverificate în timp, a precizat directorul revistei “Tribuna învăţământului”, Sorin Ivan,
organizator al evenimentului.
Conferinţele educaţiei, organizate de “Tribuna învăţământului” la Biblioteca Pedagogică
Naţională “I.C. Petrescu”, au ajuns, în acest an, la cea de-a VII-a ediţie.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea