Părinţii şi copiii sunt aşteptaţi, duminică, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, pentru a participa la prima prezentare din cadrul programului interactiv şi interdisciplinar destinat acestora, intitulat “Întâlnirea de duminică” – ediţia 2008. Titlul prezentării din această lună este “Salvaţi-l pe Fram, ursul polar”, iar întâlnirea, programată la ora 11,00, are ca subiect prezentarea efectelor dramatice şi ireversibile pe care le are procesul de încălzire globală asupra zonelor arctice, iar ca obiectiv – sensibilizarea publicului cu privire la necesitatea adoptării urgente a unor conduite şi deprinderi individuale şi sociale, care ar putea preîntâmpina dispariţia ursului polar (Ursus maritimus) din fauna actuală, informează un comunicat al Muzeului “Grigore Antipa”. Sunt aşteptaţi toţi copiii curioşi cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, dar şi toţi cei care iubesc fauna sălbatică şi doresc să se implice în conservarea ei. Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” a lansat la începutul anului 2004 proiectul – Întâlnirea de duminică – program interactiv şi interdisciplinar de educaţie şi divertisment dedicat copiilor şi părinţilor. În ultima duminică a fiecărei luni, în intervalul februarie-noiembrie, cercetătorii muzeului susţin mini-conferinţe interactive cu tematici din domeniile zoologiei, ecologiei, protecţiei mediului, etnografiei mondiale etc., adaptate nivelului de înţelegere al copiilor. La finele activităţii susţinute de cercetători, verificarea cantităţii şi calităţii informaţiei transmisă participanţilor se face prin aplicaţii practice diferite (desen, modelaj, test sau ghicitori, concurs de întrebări contra cronometru, căutarea unei specii în muzeu etc.). Fiecare întâlnire se încheie cu anunţarea “temei pentru acasă” – sarcina de lucru opţională, care are ca scop încurajarea creativităţii copiilor, recompensarea lor pentru realizarea de exponate originale (colecţii de animale şi plante, colecţii de fotografii, modele reduse de animale etc.) prin stimularea şi suscitarea interesului lor pentru sursele alternative de informare (literatură pentru copii, reviste de specialitate, observaţii directe în teren, filme documentare ş.a.), care completează cunoştinţele transmise la întâlnirile de duminică. Lucrările realizate de copiii participanţi ca “teme pentru acasă” vor fi expuse în luna decembrie 2008 într-o expoziţie deschisă publicului bucureştean până la finele lunii ianuarie 2009. Fiecare ediţie a programului s-a încheiat printr-un eveniment festiv, intitulat Gala întâlnirilor de duminică, de premiere a lucrărilor prezente în expoziţie, unul dintre acestea – premiul de popularitate – fiind acordat pe baza voturilor vizitatorilor. Costul participarii este de 4 lei/persoană, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea