Peste 50 de persoane cu probleme de sănătate mintală, beneficiari ai serviciilor oferite de Centrul de zi ”Un pas împreună” din sectorul 1, şi peste 100 de angajatori din Bucureşti au fost implicaţi în proiectul “Abilitaţi persoanele cu dizabilităţi!” implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 1, în parteneriat cu Fundaţia Estuar.
Conform statisticilor, 86.767 de români au fost înregistraţi la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap numai în anul 2006. Potrivit estimărilor Ligii Române de Sănătate Mintală, în România există în prezent 50.000 de persoane diagnosticate cu schizofrenie, 100.000 de persoane bolnave de epilepsie şi 400.000 de persoane cu depresie. Dintre acestea, doar 6.176 sunt spitalizate sau instituţionalizate. Tot statisticile arată că peste 3.000 de români se sinucid anual, în 9 cazuri din 10 factorul determinant fiind o boală mintală. Şase copii din zece pot dezvolta depresii, iar trei din 1000 de adolescenţi sunt afectaţi de schizofrenie. Proiectul, derulat în cadrul schemei de finanţare nerambursabilă PHARE/2004/016-772.04.02.03.02.01.806/ Coeziune Economică şi Socială /Servicii Sociale, a avut ca principal obiectiv promovarea angajării pe piaţa liberă a muncii a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, fiind una dintre primele iniţiative de acest fel din Bucureşti. ”Adulţii cu probleme de sănătate mintală întâmpină mari dificultăţi în obţinerea unui loc de muncă atât din cauza prejudecăţilor angajatorilor, cât şi din cauza lipsei de încredere în propriile capacităţi. Obiectivele principale ale proiectului le-au reprezentat consilierea aparţinătorilor, organizarea de burse de muncă pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală şi informarea comunităţii despre boala psihică”, a declarat pentru ROMPRES Silviu Toma, manager proiect. El a adăugat că proiectul a prevăzut instruirea/împuternicirea a 50 de adulţi cu probleme de sănătate mintală pentru piaţa de muncă deschisă, precum şi sensibilizarea potenţialilor angajatori şi a comunităţii în ceea ce priveşte angajarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Pe parcursul derulării proiectului, 50 de beneficiari au susţinut şedinţe de instruire şi au fost consiliaţi în vederea integrării lor în muncă, 15 beneficiari au fost angajaţi sau au desfăşurat o formă de muncă pe întreaga perioadă a proiectului şi peste 35 de aparţinători au fost consiliaţi. De asemenea, două persoane cu probleme de sănătate mintală au coordonat, în timpul derulării proiectului, activitatea în grupul de informatică şi în grupul de engleză. S-au organizat două burse ale locurilor de muncă pentru persoane cu probleme de sănătate mintală, precum şi două întâlniri ale Consiliului de încadrare în muncă a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, la care au participat peste 20 de reprezentanţi ai autorităţii locale şi ai ONG-urilor. Tot în cadrul proiectului, peste 140 de angajatori au fost informaţi despre avantajele angajării persoanelor cu handicap, despre boala psihică şi despre obiectivele proiectului. Peste 800 de membri din comunitate au fost informaţi despre boala psihică şi despre activităţile proiectului şi şapte persoane au fost consiliate post externare. Bugetul proiectului a fost în valoare de 70.289 euro, din care 66,88% din fonduri PHARE şi de la Guvernul României, 30,73 % din fondurile Consiliul Local Sector 1 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, iar 2,39 % de la Fundaţia Estuar.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea