Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Măsuri pentru facilitarea tranzitului frontalier, în perioada Sărbătorilor Pascale
Stire din Diverse publicata in 22 Apr 2008.

Poliţia de Frontieră Română îşi va suplimenta personalul care
verifică documentele la punctele de frontieră pentru a face faţă afluxului de călători care vin în ţară cu
prilejul Sărbătorilor Pascale, informează un comunicat remis, marţi, ROMPRES.
În perioada Sărbătorilor Pascale de anul trecut, s-a înregistrat un trafic de aproximativ 800.000
persoane care au tranzitat frontiera română, cele mai aglomerate puncte de trecere fiind cele aflate la
graniţa cu Ungaria şi Bulgaria.
Astfel, autorităţile au dispus o serie de măsuri, menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpul
de aşteptare, între care creşterea numărului de poliţişti la 4.300, care vor desfăşura zilnic, în această
perioadă, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat, iar peste 200 de ofiteri vor fi
implicaţi în acţiuni de control, sprijin şi îndrumare.
Totodată, vor fi întreprinse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv
prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere.
În perioada Sărbătorilor Pascale ale anului trecut, la frontiera română, au fost înregistrate peste
798.000 de persoane, din care aproximativ 494.000 au fost cetăţeni români şi 304.000 cetăţeni străini,
cele mai tranzitate fiind punctele de trecere din vestul şi sudul ţării. Comparativ cu perioada obişnuită
a anului 2007, în săptămâna Paştelui a anului trecut, s-a înregistrat o creştere de 30% a numărului de
persoane care au tranzitat frontiera.
Pentru evitarea aglomerărilor la punctele de trecere de la frontiera cu Bulgaria şi Ungaria,
poliţia de frontieră recomandă tuturor participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră
comune existente la graniţă.
Pe frontiera româno-ungară: pe raza judeţului Timiş – PTF Cenad – Kiszombor; pe raza
judeţului Arad – PTF Nădlac – Nagylak, PTF Turnu – Batonnya, PTF Vărşand – Gyula; pe raza
judeţului Bihor – PTF Salonta – Mehkerek; PTF Borş-Artand; PTF Valea lui Mihai – Nyirabrany; PTF
Săcuieni – Letavertes; pe raza judeţului Satu Mare – PTF Urziceni – Vallaj; PTF Petea – Csengersima.
Pe frontiera româno-bulgară: pe raza judeţului Giurgiu – PTF Giurgiu – control pe diagonală;
pe raza judeţului Constanţa – PTF Vama Veche – pe teritoriul român; PTF Ostrov- Silistra – pe
teritoriul bulgar; PTF Negru Vodă – Kardam – pe teritoriul bulgar; pe raza judeţului Dolj – PTF Bechet
- pe teritorul român; PTF Calafat – pe teritoriul român.
Totodată, autorităţile îi îndeamnă pe cetăţenii nemulţumiţi de modul în care a fost efectuat
controlul la trecerea frontierei, să sune la numărul de telefon 959 pentru teritoriu şi 9590 pentru
Bucureşti, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în
consecinţă, legal, de la caz la caz.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Mehedinţi: minerii ameninţă cu blocarea magistralei CFR Bucureşti-Timişoara
Stirea urmatoare: Închiderea balcoanelor, propunere la Programul de reabilitare termică a blocurilor »
px

Stiri Asemanatoare

» Sfinţii Petru şi Pavel, sărbătoriţi de ortodocşi şi catolici
» Pogorârea Sfântului Duh, prăznuită duminică
» Slujba Sfântului Gheorghe şi cea a Duminicii Floriilor-oficiate împreună
» Buna vestire, sărbătorită de ortodocşi şi catolici
» Dragobetele, răpus de sărbători importate şi de imitaţii

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox