Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Pogorârea Sfântului Duh, prăznuită duminică
Stire din Diverse publicata in 14 Jun 2008.

Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, al cărei praznic este ţinut în a cincizecea zi de la Înviere, va fi sărbătorită, duminică, de credincioşii ortodocşi, marcând, prin încheierea ciclului pascal, însăşi naşterea Bisericii creştine.
Duhul Sfânt, pe care Hristos făgăduise să îl trimită în lume, a pogorât în această zi peste adunarea Apostolilor, în chip de limbi de foc, iar aceştia au început să propăvăduiască.
Potrivit tradiţiei creştine, ierarhii bisericeşti sunt moştenitorii şi transmiţătorii acestui har apostolic din generaţie în generaţie, iar ‘păstorii’ şi ‘turma’ alcătuiesc Biserica, trupul mistic al lui Hristos.
Se spune că în ziua Pogorârii Sfântului Duh, Petru, cel mai în vârstă dintre Apostoli, a ţinut o înflăcărată cuvântare, în urma căreia s-au convertit la credinţa creştină 3.000 de suflete. Aceştia au alcătuit prima Biserică creştină la Ierusalim, numită şi Maica tuturor Bisericilor.
Căpătând puterea de a vorbi în limbi străine, ucenicii au început să facă cunoscută învăţătura Mântuitorului către neamuri, spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, deoarece ei erau ştiuţi ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine.
Conform Sfinţilor Părinţi, Duhul este Vistierul bunătăţilor şi Mângâietorul tuturor inimilor. Fără Sfântul Duh nu ar fi nici Biserica, nici preoţii, nici predica, nici slujba, nici tainele.
Biserica spune că toţi creştinii primesc darul Sfântului Duh odată cu botezul. Astfel, aceştia devin purtători de Duh, iar trupul lor devine – cum spunea Sfântul Pavel – ‘templul Sfântului Duh’ (I Cor. 6, 19).
Popular, praznicul poartă şi denumirea de ‘Rusalii’.
Rusaliile sunt precedate de sărbătoarea cunoscută sub numele de “Moşii de vară”, care se sărbătoresc în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. Cu această ocazie, se dau de pomană căni şi pahare în care se pun apă, poame, orez fiert cu lapte, nuci şi cireşe, cel puţin acesta este obiceiul în sudul ţării.
În tradiţia populară, sărbătoarea Rusaliilor este asociată cu manifestatea “ielelor” sau a “rusalcelor”. Ielele sunt considerate spirite femeieşti care locuiesc pe lângă izvoare, fiind în stare, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor, să-i îmbolnăvească. Boala seamănă cu o transă hipnotică ce nu poate fi dovedită decât de puterea magică a căluşarilor. Obiceiul spectaculos al căluşarilor, deosebit de vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conţeşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea.
Bătrânii satelor cred că dacă eşti bolnav te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.
Dansul căluşarilor, în general, are scopul de a apăra oamenii, vitele şi recoltele de influenţele negative. De aceea, cei atraşi de Rusalii se pot vindeca cu puterea magică a căluşarilor, singurii capabili să lupte împotriva maleficului.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Campanie pentru combaterea cerşetoriei
Stirea urmatoare: Militar român ucis în Afganistan »
px

Stiri Asemanatoare

» Sfinţii Petru şi Pavel, sărbătoriţi de ortodocşi şi catolici
» Slujba Sfântului Gheorghe şi cea a Duminicii Floriilor-oficiate împreună
» Sfânta Treime, prăznuită luni
» Cel mai mare târg ortodox din ţară, la Romexpo
» Înălţarea Domnului, prăznuită joi
» Slujbe de pomenire a eroilor neamului, de Înălţarea Domnului
» Măsuri pentru facilitarea tranzitului frontalier, în perioada Sărbătorilor Pascale
» Iisus vine în viaţa noastră prin rugăciune, indică Pastorala ortodoxă
» Credincioşii ortodocşi intră în Săptămâna Patimilor
» Credincioşii ortodocşi intră în Săptămâna Patimilor

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2021 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox