Preşedintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, generalul Henri Bentégeat, efectuează în perioada 13-15 februarie, o vizită oficială în România, la invitaţia şefului Statului Major General, amiral dr. Gheorghe Marin.
Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu şeful Statului Major General, primiri la ministrul Apărării şi ministrul Afacerilor Externe.
În timpul convorbirilor oficiale vor fi abordate subiecte privind relaţia Armatei României cu structurile militare ale Uniunii Europene, pornind de la operaţiile şi misiunile de gestionare a crizelor conduse de UE, procesele actuale de dezvoltare a capabilităţilor de apărare ale Uniunii, cooperarea militară dintre NATO şi UE, precum şi evoluţiile recente din mediul european de securitate, a informat, joi, Ministerul Apărării, printr-un comunicat al Biroului de presă.
Comitetul Militar al Uniunii Europene este organul militar suprem al Consiliului UE pentru consultare şi cooperare militară între statele membre, în domeniul prevenirii conflictelor şi al gestionării crizelor. CM este format din şefii statelor majore generale (ai apărării) ale statelor membre. Preşedintele CM este desemnat de Consiliu, dintre membrii acestuia, pentru un mandat de trei ani.
Generalul Henri Bentégeat s-a născut în 1946. Este licenţiat în istorie, absolvent al Şcolii de la Saint-Cyr şi al Institutului de Studii Politice de la Paris. De-a lungul carierei sale militare, Henri Bentégeat a avut responsabilităţi operaţionale în Franţa şi în teritoriile de peste mări. A îndeplinit, de asemenea, funcţii în domeniul internaţional, în cel al afacerilor strategice şi în cel politico-militar.
În perioada 2002-2006, a fost şef al Statului Major al Armatei franceze.
La 6 noiembrie 2006, a fost desemnat preşedinte al Comitetului Militar al Uniunii Europene.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea