Jurnalistul britanic Raymond Lloyd, prezent la Bucureşti cu
ocazia lucrărilor Summitului NATO, susţine că portretele unor femei celebre au fost tipărite pe
aproximativ 30 de bancnote din diverse state, în urma unor sugestii făcute de el, în cadrul unor
întâlniri cu reprezentanţi ai băncilor centrale.
Ziaristul de la publicaţia “The Parity Democrat” a declarat, pentru ROMPRES, că, în 2003, a
avut o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, atrăgându-i atenţia
asupra faptului că pe bancnotele româneşti nu există nicio femeie.
Jurnalistul afirmă că printre personalităţile pe care le-a sugerat la vremea respectivă pentru a fi
ilustrate pe hârtiile de valoare s-au numărat: scriitoarea Hortensia Papadat Bengescu, soprana Hariclea
Darclee, Regina Maria, sculptorul Irina Codreanu sau poeta Veronica Micle.
Pe de altă parte, Raymond Lloyd a menţionat că, în prezent, singura prezenţă feminină pe care
o vede pe vreo bancnotă românească este cea de pe hârtia de 10 lei, unde apare o tânără îmbrăcată în
costum popular (tabloul “Rodica” al lui Nicolae Grigorescu).
Raymond Lloyd precizează că, în lume, există aproximativ 150 de bancnote pe care figurează
portrete de femei celebre. El susţine că 30-40 dintre acestea au fost realizate după ce a avut întrevederi
cu reprezentanţi ai băncilor centrale din statele respective, sugerându-le personalităţi care ar putea fi
luate în considerare. Printre aceste ţări el enumeră: Marea Britanie, Polonia, Australia, Irlanda, Italia,
Cehia, Norvegia, Suedia, Germania, Noua Zeelandă.
Raymond Lloyd a precizat că, cel mai recent, a discutat pe această temă cu guvernatorul băncii
centrale din Republica Moldova şi că acesta i-a spus că se va gândi serios la propunerea sa.
Ziaristul britanic menţionează că a mai fost în România şi în 1990 şi că l-a cunoscut atât pe
Ion Raţiu, cât şi pe soţia acestuia. El îşi exprimă regretul pentru faptul că în politica românească nu
sunt implicate mai multe femei.
În 2003, Bank of England a găzduit o expoziţie cu bancnote care ilustrează femei celebre din
lumea întreagă, hârtiile de valoare fiind puse la dispoziţie de Raymond Lloyd.
Ziaristul britanic a început să lucreze în 1956 ca voluntar pentru Crucea Roşie, iar din 1961 s-a
implicat în diverse programe de susţinere socială iniţiate în statele slab dezvoltate. A lucrat de
asemenea pentru Naţiunile Unite, fiind responsabil cu strângerea de fonduri şi fiind implicat în
lansarea primului program pentru susţinerea femeilor din mediul rural. A demisionat însă în 1980, la
vârsta de 45 de ani, când a ales să lucreze pe cont propriu, promovând în iniţiativele sale principii
precum egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, instaurarea democraţiei şi a integrităţii politice în
comunitatea internaţională. Raymod Lloyd declară că de-a lungul vieţii a vizitat 220 de state şi teritorii
autonome.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea