Dacia păstrează neschimbate preţurile vehiculelor sale, precizează un comunicat al companiei. Preţurile maşinilor Dacia sunt în continuare cele mai accesibile de pe piaţa românească, iar preţul celui mai accesibil Logan, de 6.400 euro, a rămas neschimbat din septembrie 2006. Dacia s-a angajat din 14 ianuarie să prezinte o ofertă comercială proprie, doar în favoarea clienţilor care vor beneficia de programul Remat 2009, de îndată ce acesta va fi lansat. Vicepreşedintele companiei, Constantin Stroe, a declarat miercuri că Dacia analizează reducerea preţurilor maşinilor din marja de profit a companiei, iar la maşinile din gama sub 10.000 de euro ar putea fi oferite reduceri de până la 2.000 de euro. Dacia comercializează maşini la preţuri începând de la 6.400 euro, până la peste 12.000 de euro în cazul variantei break Logan MCV, cu nivel superior de echipare.
Spune-ti parerea